Saptamana trecuta sefii de state si de guverne ai celor 25 de membri ai UE, au adoptat prima Constitutiei a Europei, dupa aproape doi ani de negocieri. Acordul, la care s-a ajuns dupa discutii complicate, a fost calificat de majoritatea liderilor europeni drept unul istoric. Este un pas important, pentru ca Tratatul constitutional reuneste, pentru prima data in istoria UE, toate regulile de baza, principiile si dezideratele Europei. Chiar daca nu este ce s-a asteptat, Constitutia va face mai flexibila functionarea Uniunii. Deciziile vor fi luate mai usor, intrucat regulile au fost simplificate. Constitutia va intra in vigoare in 2009.
Preambulul Constitutiei face trimitere la regulile de baza pe care s-a fundamentat democratia in Europa. Textul spune ca Uniunea Europeana este fondata pe "egalitatea tuturor cetatenilor, libertate, respect pentru adevar." Nu se fac referiri la religie - cum au dorit unii - ci la demnitate, democratie, toleranta. Libertatile sunt garantate: Libera circulatie a persoanelor, a marfurilor, a serviciilor si capitalurilor, precum si libertatea de stabilire.
Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii (partea a II-a a Constitutiei) cuprinde tratatele Uniunii in materie respectarea drepturilor omului. Sunt comasate prevederile din Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, jurisprudenta Curtii de Justitie a UE si a Curtii Europene a drepturilor omului. Se refera la drepturile civile, la dreptul de a-ti alege religia, dreptul la viata, la un adapost, la educatie si la conditiile decente pentru un loc de munca. Jurispridenta Uniunii prevaleaza asupra legislatiei nationale.
Simboluri UE
Drapelul: un cerc cu 12 stele aurii (actualul simbol al UE), pe fond albastru. Imnul: "Oda bucuriei" a lui Ludwing van Beethoven. Deviza: "Uniti in diversitate". Ziua oficiala: 9 mai. Moneda: Euro.
Institutii
Parlamentul European
Consiliul European
Consiliul de Ministri
Comisia Europeana
Curtea de Justitie
Consiliul European
Potrivit prevederilor constitutionale, Consiliul European este compus din sefii de state si de guverne ai Uniunii. Are, inca, cea mai mare putere, in raport cu celelalte institutii ale UE. Va avea un presedinte. Presedintele Consiliului (presedintele Europei, spun unii) este desemnat cu majoritate calificata, de sefii de state pentru un mandat de doi ani si jumatate. Mandatul poate fi reinoit o singura data. Noua institutie - cea a presedintelui Consiliului - va inlocui actuala presedintie rotativa a Uniunii (de sase luni), avand avantajul unei continuitati, de mai lunga durata, in deciziile UE. Presedintele nu poate exercita un mandat national. Este obligat sa prezinte Parlamentului European un raport, dupa fiecare intrunire a sefilor de state si de guverne.
Din Consiliul European va face parte si presedintele Comisiei Europene. Ministrul de externe participa la lucrari. Consiliul il poate demite pe presedintele sau, in caz de culpa grava sau de imposibilitate a exercitarii mandatului.
Ministrul european al afacerilor externe
Va fi numit cu majoritate calificata de Consiliul European si cu acordul sefului Comisiei Europene. Ministrul de externe va cumula atributiile detinute in prezent de actualul comisar insarcinat cu afacerile externe si cele ale inaltului reprezentant pentru politica externa si apapare comuna (PESC). Va fi mana dreapta (vicepresedinte) al sefului Comisiei Europene.
Sistemul de vot
Majoritatea deciziilor in Consiliul de Ministri (reuneste ministrii fiecarui stat intruniti pe diferite domenii. De exemplu consiliul ministrilor de externe sau de justitie) se vor lua cu majoritate calificata. Constitutia defineste majoritatea calificata in felul urmator: Cel putin 15 tari care sa reprezinte cel putin 65% din populatia Uniunii Europene. Aceste dispozitii vor intra in vigoare la 1 noiembrie 2009. Pana atunci sistemul de vot in Consiliul de Ministri, definit prin Tratatul de la Nisa (1999) va ramane in vigoare. Este un pret platit celor "mici". Reprezinta o usoara ameliorare in raport cu sistemul complex al votului ponderal (voturi in functie de numarul populatiei) propus de Tratatul de la Nisa, dar un recul in raport cu sistemul dublei majoritati (50% dintre state care sa reprezinte 60% din populatia UE) propus initial de Conventia pentru Europa, care a redactat Constitutia. Un numar de 12 state mici au cerut, in extremis, un prag de 58% dintre state care sa reprezinte 65% din cetatenii UE. Nu s-a acceptat.
Daca majoritatea calificata va fi regula, exceptia se va aplica in problemele esentiale, in care deciziile se vor lua cu unanimitate. Este vorba de decizii privind fiscalitatea, parchetul european, cooperarea judiciara in materie civila, comert, servicii. Constitutia si-a imaginat un sistem "pasarela" care permite Consiliului sa decida trecerea de la unanimitate la majoritate calificata, asupra unui domeniu anume, fara ca acest lucru sa necesite modificarea legii fundamentale.
Comisia Europeana
In Executivul Uniunii, compus la momentul actual din 20 de comisari, va fi reprezentat fiecare stat al UE. Asta pana in 2014. Dupa aceasta data, Comisia va fi compusa dintr-un numar de comisari echivalent cu doua treimi din numarul de state membre. Textul initial al Constitutiei prevedea ca, din 2009, numarul comisarilor va scadea la 15. Tarile mici nu au acceptat pentru ca "greii" - Germania, Franta, Italia si Marea Britanie - urma sa aiba, automat, cate un comisar in vreme ce restul isi imparteau, prin rotatie, cate un post.
Comisia va fi compusa dintr-un presedinte, ministrul de externe si comisari alesi printr-un sistem rotativ. Comisia este independenta de state. O data desemnat, un comisar devine independent fata de statul care l-a promovat. Comisarii nu au voie sa solicite si nici sa primeasca instructiuni din partea vreunui guvern. Comisia, in ansamblu, raspunde in fata Parlamentului European. Presedintele Comisiei raspunde pentru activitatile comisarilor. Parlamentul poate adopta o motiune care duce automat la demisia colectiva a Comisiei.
O uniune flexibila
Tratatul constitutional permite tarilor sa se indeparteze in anumite privinte de politicile care nu-i convin, ale Uniunii. "Clauza de iesire" permite statelor sa plece voluntar din UE. O alta clauza prevede ca sefii de state si de guverne pot decide excluderea unui stat membru, daca acesta nu mai respecta standardele Uniunii.
Partea a III-a a Tratatului Constitutional reuneste ansamblul politicilor Uniunii. Reia esentialul din dispozitiile adoptate deja, mai ales cele de la Maastricht si Amstardam, care au dat nastere Pactului european de stabilitate si crestere. Prevederile Pactului de stabilitate, care interzic unei tari sa aiba un deficit public mai mare de 3% Produs Intern Brut, va fi cuprins in corpul Constitutiei.
Euro
Intrarea noilor membri in zona euro va avea nevoie de aprobarea tuturor membrilor Uniunii. Politica fiscala ramane, in mare masura, in mana statelor nationale. Politica de de taxe si impozite ramane la latitudinea guvernelor, in pofida dorintei unor tari, precum Franta sau Germania, care voiau o armonizare a acestor domenii. Anglia a amenintat ca nu va semnat tratatul daca nu va avea mana libera in politica de taxe, impozite si TVA.
Parlamentul European
In Parlamentul European sunt reprezentati membrii Uniunii, proportional cu populatia. Indiferent cat de mic, un stat nu poate avea mai putin de sase parlamentari europeni. Numarul parlamentarilor, alesi prin sufragiu universal, pentru un mandat de cinci ani, nu poate depasi 750. Parlamentul exercita, impreuna cu Consiliul de Ministri, functiile legislativa si bugetara si cele de control. Parlamentul il alege pe seful Comisiei Europene. Poate demite Comisia Europeana.
Constitutia va fi semnata de sefii celor 25 in octombrie sau noiembrie. Urmeaza sa fie ratificata de toti membrii UE, lucru care va dura aproximativ doi ani. In unele state textul va fi supus referendumului.
Dispute ramase
Textul constitutional a fost adoptat, iar lideri europeni s-au felicitat pentru ca au ajuns la un consens. A fost si o mare presiune. Alegerile pentru Parlamentul European au aratat un avant neasteptat al eurosecpticilor. Un nou esec (dupa cel de la Bruxelles din decembrie trecut, cand Spania si Polonia au blocat adoptarea unei decizii pentru Constitutie) ar fi dat un semnal extrem de prost. Si, totusi, diviziunile care au putut fi observate in timpul discutiilor pentru Constitutie, au ramas.
Sefii de stat si de guverne nu au reusit, de pilda, sa gaseasca un inlocuitor pentru Romano Prodi, seful Comisiei Europene, a carui mandat expira in toamna. Ca si in cazul razboiului din Irak, a luptelor pentru textul final al Constitutiei, disputa pentru desemnarea viitorului sef al Comisiei scoate in fata cei doi poli de putere care-si disputa suprematia in Europa: Cuplul franco-german (sustinut de "vechea Europa") si Marea Britanie, sustinuta de multi dintre noii veniti in Uniune.
Daca Marea Britanie a reusit sa-si impuna "limitele rosii" peste care a spus ca nu poate trece in disputa privind Constitutia, a venit vremea Frantei sa-si impuna propriile-i "limite" in desemnarea sefului Comisiei Europene. Potrivit pretentiilor Parisului, seful comisarilor trebuie sa provina dintr-o tara care participa la deciziile importante ale Uniunii si mai ales la deciziile privind zona euro. Nu este cazul Marii Britanii, drept urmare orice cadidatura britanica, sau agreata de britanici pare sortita esecului. Reciproca este valabila. Asa a iesit din cursa comisarul pentru afaceri externe, Chris Patten (agreat de Londra), asa a iesit din cursa premierul belgian Guy Verhofstadt (agrat de Berlin si Paris). A fost vehiculata candidatura ministrului francez de externe, Michel Barnier, dar Londra a raspuns apasat: nu! Nu vorbeste bine engleza! Este o lupta a nervilor. Este o mare lupta a orgoliilor. Greu de gasit un candidat care sa multumeasca toate cancelariile. Multi alti pretendenti, intre care liderul portughez de centru dreapta, Jose Manuel Durao Barroso, comisarul pentru justitie si afaceri interne Antonio Vitorino sau fostul presedinte al Parlamentului European, Pat Cox, au sustinatori dar si contestatari. Inaltul reprezentant al UE pentru politca externa, Javier Solana a refuzat oferta. In lipsa unei solutii viabile, bursa zvonurilor arunca pe piata puzderie de posibile nominalizari, unele surprinzatoare. Ultimul nume este cel al lui Dennis MacShane, ministrul britanic al al afacerilor europene. Bertie Ahern, premierul irlandez caruia ii revine greau sacina de a gasi solutia a negat ca britanicul ar fi preferatul sau. Chiar numele lui Ahern a figurat printre posibilii succesori ai lui Prodi. Daca se propune pe el sau pe altul Ahern trebuie, in orice caz, sa vina cu o solutie pana la sfarsitul lunii.
iulian.anghel@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
