♦ Restricţiile de export care vor fi introduse de luna viitoare de Beijing privesc două minerale rare, galiul şi germaniul. Acestea sunt vitale pentru producerea semiconductorilor şi a cipurilor ♦ Uniunea Europeană importă din China 71% din galiul pe care-l foloseşte şi 45% din germaniu.
În lupta pentru supremaţie economică cele mai puternice arme sunt controlul resurselor şi tehnologia. Dar fără resurse, tehnologia este oarecum inutilă. Decizia Chinei de a restricţiona exporturile de metale rare va lovi sectoare din Europa esenţiale pentru înverzirea economiei, un viitor pe care şi Rusia a încercat să-l submineze pentru că îi ameninţa propriul viitor.
Situaţia demonstrează limitele aspiraţiilor Europei de a duce lanţurile de aprovizionare departe de influenţa Beijingului, după cum scrie Bloomberg. Este vorba de aşa-numita politică de de-risking în relaţiile cu China pe care încearcă s-o aplice Comisia Europeană.
Europa se vrea liderul lumii în decarbonizarea economiei, adică în reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi de alte gaze cu efect de seră, şi în înverzirea industriei şi transportului. Electromobilitatea şi bateriile electrice, în care se poate înmagazina energia din surse regenerabile, au un rol important în aceste eforturi.
Restricţiile de export care vor fi introduse de luna viitoare de Beijing privesc două minerale rare, galiul şi germaniul. Acestea sunt vitale pentru producerea semiconductorilor, sau a cipurilor, ţinta războiul pentru supremaţie tehnologică dintre SUA şi China, dar şi pentru industria vehiculelor electrice, unde Europa încearcă să recupereze rapid terenul pierdut în faţa ţărilor asiatice. Uniunea Europeană importă din China 71% din galiul pe care-l foloseşte. Pentru germaniu, procentul este de 45%.
Beijingul a făcut această mutare la câteva săptămâni după ce UE a prezentat o nouă strategie de securitate economică prin care încearcă să controleze mai strict exporturile de tehnologie şi investiţiile în numele siguranţei naţionale sau regionale. Propunerea face parte dintr-o tendinţă mai largă din Europa de fortificare a instrumentelor de securitate în condiţiile în care China şi Rusia se folosesc din ce în ce mai evident de comerţ şi de controlul asupra resurselor şi liniilor de aprovizionare pentru a avansa cu obiectivele lor politice şi chiar militare.
„Acţiunile Chinei sunt un duş rece care reamintesc cine are atuurile în acest joc“, spune Simone Tagliapietra, cercetător la think-tank-ul Bruegel. „Realitatea dură este că Vestul are nevoie de cel puţin un deceniu pentru eliminarea riscurilor privitoare la lanţurile de aprovizionare cu materii prime din China. Dependenţa este asimetrică.“
UE a învăţat o lecţie dureroasă când Rusia a invadat Ucraina anul trecut şi a pregătit terenul unei crize energetice jucându-se cu exporturile de gaze naturale. Rezultatul este un val de inflaţie care probabil că va persista încă un an sau doi şi temeri că întregi industrii se pot prăbuşi din lipsă de gaze sau energie ieftină.
Un alt efect este adâncirea unor prăpăstii din interiorul UE, unele state dorind acţiuni în forţă şi rapide contra Moscovei, altele, cum ar fi Ungaria, apropiindu-se şi mai mult de Rusia.
Aceleaşi dinamici caracterizează şi politicile faţă de China. Anumite naţiuni, Cehia fiind una dintre ele, vor o îndepărtare cât mai grabnică de China, pe când altele, precum, iarăşi, Ungaria, se visează avangarda europeană a companiilor şi politicilor chineze.
China este o destinaţie vitală pentru creşterea exportatorilor de maşini europeni, de utilaje şi medicamente. Giganţii germani Volkswagen, Mercedes şi BMW şi-au construit zeci de uzine în China, devenită pentru ei cea mai mare piaţă.
SUA, fără de care Ucraina nu ar fi rezistat invaziei ruse, iar UE nu ar fi trecut cu bine de criza energiei, duce cu China un război economic şi geopolitic pe mai multe fronturi, unul din aspecte fiind descurajarea pretenţiilor teritoriale chineze asupra Taiwanului, centrul producţiei mondiale de cipuri, şi face presiuni asupra Europei să i se alăture.
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen vorbeşte de nevoia „eliminării riscurilor“ din relaţiile cu China, o poziţie ceva mai slabă decât o „decuplare“.
UE a lansat în această primăvară un pachet de reguli pentru relaxarea condiţiilor de finanţare şi autorizare pentru proiecte noi de minerit şi rafinare şi pentru facilitarea încheierii de acorduri internaţionale pentru reducerea dependenţei de furnizorii chinezi. De asemenea, SUA şi UE caută să stabilească un „club al cumpărătorilor“ pentru încheierea de parteneriate pentru furnizare şi investiţii cu naţiuni producătoare. Dar lucrurile progresează greu, iar China se mişcă repede.
Beijingul a făcut deja paşi uriaşi spre controlarea producţiei de litiu din Africa. De asemenea, la concurenţă cu ţările europene însetate de gaze, a încheiat acorduri pe termen foarte lung pentru importul de gaze naturale lichefiate din Qatar, creându-şi astfel spaţiu de manevră pe piaţa de profil în defavoarea Europei.
Mai mult, companiile de energie chineze concurează cu cele europene pentru livrările de GNL americane, de care Europa a devenit dependentă în lipsa gazelor ruse, notează Financial Times. Cele mai industrializate ţări occidentale cel mai probabil vor căuta să răspundă provocărilor chineze prin alianţe şi căutatea unor furnizori noi. Australia este văzută ca alternativă la China pentru litiu şi alte metale rare. Dar toate acestea înseamnă un plus de nesiguranţă şi întârzieri.
