Auto

Circulaţia trenurilor, blocată în Ploieşti după ce o pasarelă a căzut peste calea ferată

Circulaţia trenurilor, blocată în Ploieşti după ce o...

Autor: Laura Petrescu, Mediafax

21.02.2018, 08:35 362

Circulaţia trenurilor este blocată, miercuri dimineaţă, în Ploieşti, după ce o pasarelă de patru tone a căzut peste calea ferată şi a rupt firele de contact. Nicio persoană nu a fost rănită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Prahova, Mădălin Stroe, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că miercuri dimineaţă o pasarelă care susţinea conductele ce aparţin operatorului de termoficare din Ploieşti a căzut peste calea ferată la intrare în gara Ploieşti Vest.

”Este o pasarelă veche. S-a rupt probabil din cauza coroziunii. Susţinea conductele şi a căzut peste calea ferată, a rupt firele de contact”, a declarat Stroe.

Acesta a afirmat că trenurile nu pot circula.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că pompierii intervin pentru asigurarea zonei, pe calea ferată, în Gara de Vest, unde pasarela metalică a căzut peste cele două linii de cale ferată.

”Pasarela are 4 tone şi o lungime de 15/ 3 m. Pasarela susţinea conductele de termoficare”, a precizat Vasiloae.

Şase trenuri de călători sunt oprite în staţii. Potrivit CFR SA, traficul feroviar prin staţia Ploieşti Vest este oprit din cauza prăbuşirii pe calea ferată a unei pasarele metalice prin care trecea o conductă de apă a oraşului.

”Menţionăm faptul că în urma prăbuşirii pasarelei peste cele 5 linii din staţia CF Ploieşti Vest au fost rupte şi firele de contact, care asigurau alimentarea cu energie electrică a locomotivelor”, arată sursa citată.

Şase trenuri de călători sunt oprite temporar: 16032 (Braşov-Bucureşti) - staţionează în Ploieşti Vest, 15124 (Slănic – Ploieşti Vest) - staţionează în Ploieşti Vest, 1644 - (Baia Mare-Bucureşti Nord) staţionează în Buda, 15531 (Bucureşti - Braşov)- staţionează la intrare în Ploieşti Vest, 1631 (Braşov-Bucureşti) - staţionează la intrare în Ploieşti Vest şi 3001 (Bucureşti - Braşov) - staţionează în Brazi.

”Reprezentanţii CFR SA şi cei ai operatorilor de transport feroviar de călători analizează în acest moment soluţiile optime de continuare a traficului feroviar pe raza staţiei Ploieşti Vest”, mai arată sursa citată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO