Creşterea puternică a producţiei uzinei Ford de la Craiova a determinat o creştere de 114% a cifrei de afaceri în 2018 versus 2017, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Anul 2018 a fost primul an întreg pentru producţia SUV-ului EcoSport, lansat în octombrie 2017. Anul trecut s-au asamblat la Craiova peste 141.000 de maşini, de aproape trei ori mai multe decât în 2017, ultimul an pentru monovolumul B-Max.
Acum, cu un business de peste 10 miliarde de lei, Ford România se alătură unor companii precum Automobile Dacia, OMV Petrom, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Rafinare şi Kaufland. Mai mult, odată cu anunţul legat de extinderea producţiei uzinei, prin lansarea celui de-al doilea SUV mic - Puma - Craiova devine un pol de atracţie pentru noi centre logistice, iar primii care au anunţat o nouă investiţie sunt cei de la Element Industrial, care vor construi un parc logistic de 60.000 mp în urma unei investiţii de 35 mil. euro.
Odată cu creşterea businessului, Ford România a punctat în 2018 şi un avans al profitului net de 81,3% faţă de 2017, de 37,9 mil. euro.
Pe fondul programelor de recrutare, Ford România a ajuns anul trecut la o medie de aproape 4.500 de angajaţi, iar în acest an, pe fondul recrutării a încă 1.700 de oameni, constructorul va trece pragul de 6.000 de salariaţi.
Dacă americanii ar utiliza întreaga capacitate a uzinei de 300.000 de maşini anual, Ford ar putea avea o cifră de afaceri de peste 5 mld. euro cu două modele şi va concura direct cu Dacia şi OMV Petrom pentru poziţia de cea mai mare companie locală.