Auto

Ford lansează Edge, SUV-ul care va concura cu VW Touareg şi Audi Q7. Galerie Foto

Ford lansează Edge, SUV-ul care va concura cu VW Touareg...

Autor: Bogdan Alecu

26.06.2014, 21:02 3425

Ford Motor Company a prezentat săptămâna aceasta noul Ford Edge, SUV-ul care readuce constructorul american în cursa pentru segmentul premium, la aproape 15 ani de când compania a decis oprirea definitivă a limuzinei Scorpio, modelul de clasă mare destinat pieţei  europene. Edge, aşa cum a fost prezentat, va concura direct cu Volkswagen Touareg şi chiar Audi Q5 şi Q7 prin prisma elementelor premium dar şi de înaltă tehnologie care se vor regăsi în lista de dotări.

„Europa, îşi revine după recesiune şi vor fi mai mulţi bani în piaţă pentru achiziţii. Clienţii nu privesc achiziţia unui SUV în alb şi negru, între unul premium de la Audi, VW sau Volvo şi unul de la Ford. Ei se uită în primul rând la produs. Spre exemplu, Kuga atrage clienţi care înainte au avut un automobil de la un constructor premium. Legat de Edge nu am declarat volume de vânzări, însă vor fi mai mici comparativ cu cele ale Kuga”, a declarat  Roelant de Waard, vicepreşedintele Ford Europa, responsabil de marketing şi vânzări.

Segmentul SUV creşte puternic atât la nivel european cât şi mondial până la o cotă de 20% din piaţă în 2018.

„Până în 2018 ne vom tripla vânzările de SUV-uri comparativ cu cele 90.000 de unităţi livrate din modelul Kuga anul trecut. Diferenţa dintre 90.000 şi 270.000 de unităţi va fi acoperită de o combinaţie de trei modele, Kuga, Edge şi Ecosport şi creşterea cotei din piaţa acestora. Ford Kuga va rămâne best sellerul şi va depăşi cu mult pragul de 100.000 de unităţi anual şi tot la un volum de peste 100.000 de unităţi va ajunge şi Ecosport”, a subliniat vicepreşedintele Ford Europa. Spre exemplu, potrivit oficialilor companiei în primele cinci luni ale acestui an s-au înregistrat peste 16.000 de comenzi pentru Ecosport.

În timp ce Kuga a fost lansat pe întreaga piaţă europeană anul trecut, Ecosport este prezent momentan doar pe principalele pieţe europene precum Franţa, Marea Britanie, Germania şi Spania, iar începând cu 2015 va fi lansat şi pe pieţele mai mici, inclusiv România.

Edge va oferi de asemenea noi tehnologii avansate, reprezentând al treilea capitol al planului Ford de expansiune pe segmentul SUV în Europa, alăturându-se SUV-ului de dimensiune medie noul Kuga şi SUV-ului de dimensiune mică noul EcoSport.
„Profităm de portofoliul nostru One Ford pentru a oferi o gamă mai largă de produse clienţilor noştri din Europa. Anul acesta am lansat deja EcoSport, iar noile Mondeo şi Focus sunt pe cale de a fi lansate”, a declarat Stephen Odell, preşedinte, Ford of Europe, Middle East and Africa. „Anul viitor vom lansa noul Edge şi noul Mustang în premieră în Europa, precum şi gama Vignale”.
Lansat pentru prima dată în America de Nord în 2007, Edge a ajutat la reformularea definiţiei din domeniu cu privire la SUV-ul tradiţional şi la definirea şi consacrarea segmentului de „SUV crossover”. în prezent, Edge se menţine în constant în topul vânzărilor de vehicule din segmentul său în America de Nord, realizând vânzări record în 2013, şi este disponibil comercial pe anumite pieţe din America de Sud, Rusia şi Asia de est, inclusiv China.
„Noul Edge va oferi mai mult spaţiu pentru pasageri decât modelele rivale SUV de dimensiuni mari care costă semnificativ mai mult. Stilul şi suita de tehnologii de confort, convenienţă şi siguranţă din dotarea Edge rivalizează cu ofertele premium de pe piaţa europeană”, a declarat Roelant de Waard, vicepreşedinte, Marketing, Sales & Service, Ford of Europe.
Noul Edge va fi dotat cu Adaptive Steering (Direcţie adaptivă), care va face ca Edge să fie mai uşor de manevrat şi mai distractiv de condus, şi prezintă în premieră în Europa tehnologia Active Noise Cancellation (Suprimarea activă a zgomotelor) şi Front Split View Camera (Cameră frontală cu vizualizare dublă).
Adaptive Steering modifică în mod continuu rata de virare în funcţie de viteza vehiculului, optimizând reacţia direcţiei în toate condiţiile. La viteze mai mici, precum atunci când se parchează sau când se manevrează în spaţii mici, noul sistem face ca vehiculul să fie mai agil şi mai uşor de întors. La viteze de autostradă, acesta permite ca Edge să reacţioneze mai lin şi mai precis la comanda şoferului.
Sistemul Ford Active Noise Cancellation utilizează trei microfoane din habitaclu şi generează unde sonore opuse emise prin intermediul sistemului audio, îmbunătăţind sunetul general al motorului şi ambianţa din habitaclu. Tehnologia Front Split View Camera face mai uşoară abordarea intersecţiilor dificile sau spaţiilor de parcare cu vizibilitate redusă prin intermediul unui sistem de camere care captează imagini la 180 de grade, instalat în partea frontală a vehiculului. Edge este dotat de asemenea cu conducte proiectate special de-a lungul părţii laterale a vehiculului, care creează o cortină de aer, ameliorând aerodinamica la viteză mare.
În Europa, Ford va oferi pentru Edge două versiuni ale motorului diesel Duratorq TDCi de 2 litri: o versiune de 180 CP şi un cuplu de 400 Nm, cu emisii de 149 g/km CO2, cu o transmisie manuală în 6 trepte şi o versiune de 210 CP şi un cuplu de 450 Nm, cu emisii de 159 g/km CO2, cu o transmisie automată PowerShift în 6 trepte şi padele pentru schimbarea vitezelor.

Conform datelor Ford, segmentul european de utility vehicles a crescut la 21 de procente de la 10 procente, între 2008 şi 2013. Vânzările noului SUV Kuga, lansat în 2012, au crescut cu 38 de procente în primele cinci luni ale anului 2014 faţă de perioada similară a anului anterior.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO