Auto

Ford Otosan România a demarat producţia noilor Transit şi Tourneo Courier. Livrările încep spre final de noiembrie

Ford Otosan România a demarat producţia noilor Transit...

Autor: Bogdan Alecu

25.10.2023, 00:07 670

Ford Otosan România, a demarat oficial producţia noii game Courier la Craiova, la un an şi trei luni de când compania joint-venture între Ford Motor Company şi grupul Koç a preluat oficial uzina din România.

„De când am preluat uzina în iulie 2022 am recrutat 1.300 de noi angajaţi şi am ajuns la 6.300 de salariaţi acum. Transferăm dezvoltarea şi electrificarea din Turcia spre Craiova. În acest moment inginerii turci şi români lucrează pentru uzină. În 2024 vom veni cu noua Puma electrică ce va însemna o nouă fază în producţia de autoturisme, iar Courier de asemenea va avea din 2024 o versiune electrică“, a declarat directorul general al Ford Otosan, Güven Özyurt.

Grupul Koç este prezent pe plan local şi prin fabricile Arctic, iar în electrocasnice a realizat mai multe investiţii în producţie. „Grupul Koç are în portofoliu mărci de top din Turcia în domenii precum cel energetic, bancar, electrocasnice şi auto. Ne creştem amprenta şi vrem să exportăm. În ultimii 5 ani am investit în România peste 175 de milioane de euro şi suntem lideri cu Arctic. Acum, mândria noastră, Ford Otosan, investeşte la Craiova. “, a spus Levent Çakiroglu, directorul general al Koç Group.

„Courier este un punct de cotitură pentru Ford Otosan, care vine la Craiova lângă Puma, cel mai bine vândut autoturism Ford din Europa.Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă cei de la Ford Europa nu ar fi făcut din această fabrică una dintre cele mai eficiente din Europa.“

Ford Otosan este singurul centru de producţie din lume pentru gama Courier, care a fost asamblata pentru prima dată la uzina din Yeniköy în 2014. Ca parte a strategiei de investiţii a Ford Otosan, producţia gamei Courier a fost mutată de la uzina Yeniköy, la uzina din Craiova, România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO