Auto

Investiţie pro maşini electrice: 15 staţii de încărcare a autovehiculelor electrice vor fi amplasate la Galaţi. Oraşul va avea 71 de prize

Investiţie pro maşini electrice: 15 staţii de...

Autor: Mediafax

10.02.2021, 16:15 496

15 staţii de încărcare a maşinilor electrice vor fi amplasate la Galaţi. Oraşul va avea 71 de prize în diferite zone, devenind astfel unul dintre cele mai dezvoltate municipii din România în ceea ce priveşte infrastructura pentru autovehiculele electrice. 

15 staţii de încărcare a maşinilor electrice vor fi amplasate în oraşul Galaţi în baza unui contract semnat miercuri de Primăria Galaţi şi o companie privată cu afaceri în telecomunicaţii. Este vorba despre unităţi de încărcare rapidă a maşinilor electrice. Fiecare unitate poate deservi câte două autoturisme electrice sau plug-in.

„Noi ne-am propus o dezvoltare sănătoasă a oraşului. Sună pompos, dar chiar asta facem. Trebuie să devenim un oraş verde. Este unul dintre paşii necesari, ne alegem strategiile şi partenerii în funcţie de acest plan. Avem şi alte idei pe care le vom anunţa în perioada următoare. Noile staţii de încărcare vor fi amplasate în zone importante ale oraşului, în parcări, în puncte aglomerate şi în locurile unde gălăţenii ies la plimbare”, a declarat primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Valoarea totală a contractului este de peste două milioane de lei. Proiectul este finanţat din Fondul pentru Mediu şi va fi implementat în următoarele şapte luni.

Primăria Galaţi a mai amenajat 21 de puncte pentru încărcarea maşinilor la o parcare multietajată, urmând să instaleze alte 10 staţii ce pot încărca simultan două maşini în cadrul proiectelor cu finanţare europeană ce vizează modernizarea unor artere ale oraşului.

Astfel, municipiul Galaţi va avea 71 de puncte de încărcare şi va deveni unul dintre oraşele din România cu cele mai multe puncte pentru încărcarea maşinilor electrice. În municipiul Galaţi sunt înregistrate aproximativ 500 de maşini electrice şi hibrid.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO