Auto

Primul Mercedes CLS 500 din Romania, contractat la Cluj

21.04.2004, 00:00 45



Cu 31 de unitati, Mercedes-Benz a fost cea mai solicitata marca din cadrul Salonului Inter-Auto desfasurat in perioada 15-18 aprilie la Expo-Transilvania din Cluj-Napoca, premiera absoluta pentru brandul german constituind-o contractarea primului model CLS 500, cu un pret de circa 60.000 de euro, model care va fi lansat pe piata romaneasca abia in toamna acestui an.



Chrysler a starnit interesul clientilor prin reducerea de 4.500 euro aplicata pentru modelul Sebring, ceea ce a permis semnarea a 7 contracte pentru acest model.



Pe parcursul anului trecut managementul diviziei auto a grupului Tiriac (care reprezinta pe piata romaneasca marcile Mercedes-Benz, Chrysler, Jeep, Mitsubishi, Ford, Mazda, Hyundai, Land Rover, Jaguar si Smart) au decis sa nu mai participe la Salonul Auto International Bucuresti, explicatia oferita fiind promovarea unei strategii mai puternice in teritoriu, care urma sa implice fonduri sustinute. In aceasta strategie s-a inscris si Salonul Inter-Auto desfasurat saptamana trecuta la Expo-Transilvania. In cadrul acestui salon au fost prezentate 56 de autovehicule din cele 10 marci importate si distribuite in Romania de divizia auto a grupului Tiriac. Compania organizatoare, RMB Inter-Auto, dealer autorizat al diviziei auto a grupului Tiriac a semnat in urma salonului, 7 contracte de vanzare pentru modele expuse, iar alte 63 de cereri sunt aflate in curs de finalizare in urmatoarele 3 saptamani.



In cadrul Salonului Inter Auto au fost prezente si 6 firme de leasing care analizeaza in prezent 19 dosare. "In cele 4 zile de targ am efectuat cel putin 40 de calculatii, in urma solicitarilor primite din partea clientilor clujen", declara Georgiana Barabas, area sales manager la Raiffeisen Leasing. VB Leasing a venit la Cluj cu o oferta valabila doar pentru marcile comercializate de RMB Inter-Auto.



RMB Inter Auto a vandut in primele doua luni ale acestui an pe piata din Transilvania 145 de autoturisme. Conform datelor furnizate de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile, marca Ford a cunoscut cel mai mare volum al vanzarilor, cu 55 de unitati dintre care 22 in judetul Brasov si doar 6 in Cluj. Mercedes este cea mai vanduta marca a diviziei, in judetul Cluj, cu 8 autoturisme.
transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO