Bănci și Asigurări

100 de tineri se bat pe trei poziţii de internship plătite în cadrul Piraeus

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Corina Mirea

29.10.2013, 20:39 1406

Piraeus Bank, un jucător de talie medie în sistemul bancar de pe plan local, a scos la concurs trei poziţii de internship anul acesta pentru tinerii care vor să înceapă o carieră în sucursalele sau agenţiile băncii din Bucureşti, în departamentul de administrare credite corporate şi IMM sau în cadrul direcţiei de administrare a creditelor de retail.

Internshipul se va desfăşura pe o perioadă de trei luni, timp în care cei trei candidaţi aleşi vor fi remuneraţi. De prima etapă de selecţie - interviu de tip „role play” - au trecut numai 100 dintre cei 450 de tineri care au aplicat iniţial pentru program, urmând ca până pe 1 noiembrie Piraeus să restrângă acest număr la o listă de 10 potenţiali „angajaţi”.

Cei zece finalişti vor fi supuşi unei probe practice, de teren, în cadrul unui concert care va avea loc în Bucureşti, unde aceştia se vor ocupa de organizare. În timpul evenimentului, tinerii vor afla şi câştigătorii celor trei poziţii de interni scoase la concurs.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO