Bănci și Asigurări

Acţionarii BT au dat undă verde fuziunii cu Volksbank

Acţionarii BT au dat undă verde fuziunii cu Volksbank

Autor: Claudia Medrega

12.10.2015, 00:06 398
Au mai rămas două luni şi jumătate până la finalizarea preluării Volksbank de către banca din Cluj.
 
Banca Transilvania (BT), cea mai mare instituţie de credit cu capital românesc şi cu o capitalizare bursieră de peste 7 mld. lei, are aprobarea acţionarilor pentru fuziunea cu Volksbank, proces care se finalizează la 31 decembrie.
 
Programul de integrare a Volksbank România în Banca Transilvania, care a început în luna aprilie, a fost organizat pe 25 de proiecte, iar după ce acţionarii au aprobat săptămâna trecută fuziunea, procesul trece în etapa finală, care va dura până la sfârşitul anului, potrivit informaţiilor transmise de bancă.
 
De la anunţarea achiziţiei Volksbank de către Banca Transilvania, în decembrie 2014, acţiunile BT s-au apreciat cu 57%, atingând o cotaţie de 2,4 lei/titlu în şedinţa de vineri. În acelaşi interval, indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, s-a apreciat cu aproape 3%. Iar titlurile BRD-SocGen, a doua cea mai mare bancă de pe bursa de la Bucureşti, au câştigat 33%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO