Bănci și Asigurări

BCR ia prizonieri cumpărătorii de pachete de cont curent: renunţarea la contract mai devreme de un an costă 50 de lei

BCR ia prizonieri cumpărătorii de pachete de cont curent: renunţarea la contract mai devreme de un an costă 50 de lei

Foto: Silviu Matei

Autor: Razvan Voican

21.12.2012, 00:02 2175

Păstrarea unui cont curent în lei deschis la BCR după 6 octombrie 2012 costă din această lună 4,5 lei, în creştere cu 1 leu faţă de tariful lunar aplicat pentru conturile vechi. BCR devine astfel una dintre cele mai scumpe bănci mari pentru acest produs pe care orice client trebuie să-l cumpere dacă vrea să facă banking. Noul tarif ar trebui să stimuleze clientela să se orienteze spre noile pachete de cont curent cu diferite tranzacţii incluse. Aceeaşi politică este urmată de mai mulţi ani de UniCredit, care taxează cu nu mai puţin de 7,5% lei/lună deţinerea unui cont curent. BRD şi-a indexat toate comisioanele la cursul leu/euro şi taxează administrarea contului curent cu 0,8 euro/lună (echivalent în lei), circa 3,6 lei. Raiffeisen cere pentru administrarea contului curent standard 2,5 lei pe lună, la fel şi banca de stat CEC Bank, în timp ce Bancpost aplică o taxă de 3,5 lei/lună. Banca Transilvania este singura bancă mare care nu reţine bani în fiecare lună clienţilor care au un cont curent, în timp ce competitorii săi trag lunar comisioane de administrare chiar şi dacă se ajunge la sold negativ. Pe de altă parte, clienţii care cumpără un pachet de cont curent din noua ofertă a BCR sunt descurajaţi să renunţe în cazul în care nu sunt mulţumiţi de servicii, banca pretinzând suma de 50 de lei pentru denunţarea unilaterală a contractelor încheiate după 6 octombrie 2012 şi menţinute mai puţin de un an. BCR riscă astfel să aducă atingere libertăţii clientului de a renunţa la un serviciu nou cumpărat dacă acesta nu este satisfăcător. Banca vinde trei variante de pachet de cont curent pentru clienţii standard, în schimbul unor comisioane de 4,5 lei, 8,5 lei şi 12,5 lei, toate fiind construite astfel încât să stimuleze utilizarea cardului şi a canalelor alternative de tranzacţionare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO