Intermedierea de către banca centrală a unor vânzări ordonate de active ale instituţiilor de credit cu deficit de lichiditate către băncile comerciale cu lichidităţi suficiente ar putea reprezenta o soluţie neconvenţională pe care BNR s-o folosească pentru atenuarea şocului creat de o ipotetică înjumătăţire a finanţărilor pe termen scurt de la băncile-mamă din străinătate, potrivit unui scenariu analizat de Florian Neagu, şeful serviciului riscuri macroprudenţiale din Direcţia stabilitate financiară din BNR, şi Irina Mihai, expert în aceeaşi direcţie.
„Această măsură neconvenţională s-a dovedit a fi cea mai eficientă în simulările noastre (n. red: pentru acoperirea deficitelor de lichiditate), însă implementarea ei cere îndeplinirea unor precondiţii precum existenţa unor informaţii detaliate privind portofoliile de credite ale băncilor sau purtarea unor discuţii exploratorii cu băncile cele mai lichide“, scriu cei doi experţi în studiul „Oprirea bruscă a fluxurilor de capital şi consecinţele pentru sectorul bancar şi economia reală“.
Scenariul amintit are în vedere nu numai tăierea dramatică a liniilor de finanţare, ci şi căderea simultană cu 20% a depozitelor atrase de pe piaţa locală, refuzul finanţatorilor externi de a mai rostogoli 50% din creditele companiilor nefinanciare, precum şi nerostogolirea a jumătate din poziţiile de swap valutar ale băncilor care ajung la maturitate în decurs de o lună. O variantă mai blândă a scenariului de criză propus de experţii BNR include aceiaşi factori de şoc, doar că retragerile de depozite ar fi de numai 10%, iar ceilalţi parametri s-ar deteriora cu 25%.
Scenariile au fost concepute pe baza experienţei locale şi internaţionale cu situaţii de deficit de lichiditate pe piaţa bancară. Astfel, potrivit analizei, în perioada 2007 – 2011 băncile din România au înregistrat retrageri nete de depozite cuprinse între 1,2% şi 15,3% în momentele cele mai tensionate.
„Şocul ar fi gestionabil la nivel agregat în ambele scenarii, însă cu o anumită dificultate. Deficitul de lichiditate ar fi relativ scăzut în scenariul mai blând şi moderat în cel de-al doilea. Noi instrumente şi măsuri ar trebui implementate pentru acoperirea deficitelor“, afirmă autorii analizei. Aceştia subliniază principalul dezavantaj pe care îl implică măsurile convenţionale de acoperire a deficitelor de lichiditate precum extinderea tipurilor de colateral eligibil la operaţiuni de refinanţare de la BNR şi reducerea ratelor de rezerve minime obligatorii: lichiditatea eliberată se adresează întregului sector bancar şi nu este ţintită spre băncile care au cea mai mare nevoie, ştiut fiind că deja lichiditatea este împărţită inegal pe piaţă. Aşa că experţii BNR pledează pentru soluţii neconvenţionale precum vânzarea de active asistată de o autoritate macroprudenţială.
În primele faze ale crizei internaţionale izbucnite în 2008, unele bănci locale s-au trezit în incapacitatea de a accesa lichiditate de la BNR pentru că neglijaseră acumularea unor portofolii de titluri de stat pe care să le utilizeze drept colateral.
Ulterior această problemă a fost remediată mai ales că sectorul bancar a fost chemat să acopere foamea de bani a statului, unele instituţii de credit ajungând chiar să exgereze în mod riscant cu ponderi ridicate ale titlurilor de stat în totalul activelor. De asemenea, BNR a extins treptat colateralul eligibil, incluzând obligaţiunile emise de Ministerul Finanţelor pe pieţele externe în euro şi dolari, obligaţiunile de stat în euro emise pe piaţa locală, precum şi bondurile emise în lei de instituţii financiare internaţionale.
Totuşi, autorii studiului îşi pun problema ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista suficient colateral eligibil pentru acoperirea nevoii de lichiditate pe calea refinanţării de la banca centrală. O altă premisă-cheie este faptul că piaţa monetară interbancară „îngheaţă“ în urma producerii unui şoc, iar băncile cu exces de lichiditate refuză să le mai finanţeze pe cele care înregistrează deficite.
Experţii BNR menţionează însă şi măsurile prudenţiale care pot fi aplicate în anticiparea unor posibile ieşiri de capital străin: solicitări de majorare a capitalului la băncile cu poziţii sensibile, îmbunătăţirea raportului credite/depozite, creşterea deţinerilor de colateral eligibil. Ţinta finală a autorităţilor ar trebui să fie salvgardarea procesului de creditare, astfel încât economia reală să nu fie afectată foarte dur.
Nu în ultimul rând, este analizată o situaţie de deficit de lichidităţi în valută, caz în care banca centrală ar putea recurge la intervenţii sub formă de swap valutar. De asemenea, banca centrală confruntată cu o asemenea situaţie s-ar putea angaja în swap-uri valutare cu alte bănci centrale pentru asigurarea unor rezerve adecvate de lichiditate în valută. În general, pentru a face faţă eventualelor episoade de panică manifestate prin retrageri de depozite, băncile centrale ar trebui să deţină în seifuri sume adecvate atât în moneda locală, cât şi în valută.
Potrivit concluziilor studiului, lichidităţile injectate de BNR într-o situaţie de stres, precum şi cererea suplimentară de valută ar putea fi „semnificative“, impactul şocului de lichiditate pe ratele de solvabilitate ar fi mai degrabă limitat pe un orizont de o lună, oferta de credit pentru economie ar putea fi afectată într-un grad moderat spre ridicat, iar relevanţa pentru economie a companiilor care n-ar mai putea să ramburseze creditele externe ar fi de la redusă la moderată.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.09.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
