Bănci și Asigurări

BNR atenţionează: Dobânzile mari, costurile ridicate şi scăderea cererii externe vor duce la decelerarea mai pronunţată a creşterii economice în 2023, iar redresarea va fi doar uşoară în 2024 şi mai accentuată în 2025. Evoluţiile economice sunt sub aşteptări, îndeosebi în Germania

BNR atenţionează: Dobânzile mari, costurile ridicate...

Autor: Claudia Medrega

21.11.2023, 17:00 207

♦ „Referitor la viitorul poziţiei ciclice a economiei, membrii Consiliului (BNR - n.red.) au observat că, potrivit noilor evaluări, creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior - pe fondul costurilor ridicate, al scăderii cererii externe şi al conduitei politicii monetare -, şi să se redreseze doar uşor în 2024, însă mai accentuat în 2025“ ♦ BNR aduce în discuţie şi evoluţiile economice sub aşteptări din Europa, îndeosebi din Germania ♦ Incertitudini şi riscuri însemnate continuă să decurgă şi din conduita viitoare a politicii fiscale şi de venituri, susţine BNR ♦ Inflaţia anuală se va reduce la 7,5% în decembrie 2023, însă se va mări în debutul anului viitor şi va descreşte apoi gradual până la 4,8% în decembrie 2024.

Creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior - pe fondul costurilor ridicate, al scăderii cererii externe şi al conduitei politicii monetare -, şi să se redreseze doar uşor în 2024 şi mai accentuat în 2025, atenţionează BNR.

„Referitor la viitorul poziţiei ciclice a economiei, membrii Consiliului (BNR - n.red.) au observat că, potrivit noilor evaluări, creşterea economică este aşteptată să decelereze vizibil mai pronunţat în 2023 decât s-a anticipat anterior - pe fondul costurilor ridicate, al scăderii cererii externe şi al conduitei politicii monetare -, şi să se redreseze doar uşor în 2024, însă mai accentuat în 2025, în condiţiile consolidării bugetare, dar şi ale intensificării absorbţiei şi utilizării fondurilor europene aferente instrumentului  Next Generation EU“, susţine BNR în minuta aferentă şedinţei de politică monetară din 8 noiembrie.

Iar incertitudini şi riscuri însemnate atât asupra creşterii economice, cât şi asupra inflaţiei continuă să decurgă şi din conduita viitoare a politicii fiscale şi de venituri, în viziunea băncii centrale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO