BNR dezvăluie în premieră situaţia la zi a celor care au credite cu garanţie imobiliară în spate: 474.420 de persoane fizice tremură pentru 77 mld. lei. O treime dintre ei au făcut investiţii imobiliare

17 feb 2016 Autor: Cristian Hostiuc

Banca Naţională (BNR) a prezentat miercuri un raport detaliat asupra expunerii persoanelor fizice pe sectorul imobiliar: câte credite au luat, pentru ce, în ce monede şi câte sunt restante.

Este pentru prima data când BNR prezintă un asemenea raport detaliat în contextul discuţiilor extreme de tensionate privind legea dării în plată.

Conform ultimelor discuţii, senatorii au respins amendamentele neoficiale ale BNR privind legea dării în plată, printre care şi aceea că programul Prima Casă să nu facă obiectul acestei legi.

De mai bine de trei luni, băncile şi Parlamentul sunt în tabere diferite în ceea ce priveşte legea dării în plată, care presupune că în orice moment un debitor poate preda băncii cheile apartamentului şi să nu mai aibă nimic de plătit, chiar dacă există o diferenţă între valoarea creditului acordat şi preţul de piaţă al imobilului.

În ciuda unui lobby intens, atât intern, cât şi extern (Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană), iniţiatorii legii, deputatul Daniel Zamfir, PNL şi avocatul Gheorghe Piperea, au rămas tari pe poziţii: legea se aplică şi celor care au în acest moment credite în derulare (băncile au cerut ca legea să nu fie retroactivă) şi nu există o limită maxima de 150.000, cum a cerut BNR, deci legea se aplică tuturor imobilelor, indiferent de valoarea lor.

Mai jos aveţi datele publicate de BNR privind situaţia persoanelor fizice care au credite cu garanţii imobiliare în spate, indiferent dacă sunt împrumuturi imobiliare, ipotecare sau de consum.

Numărul total al persoanelor fizice cu credite garantate cu un imobil este de 474 420, iar soldul total al acestor credite este de 77,27 miliarde de lei, din care:

· 174 160 debitori au contractat credite ipotecare, soldul fiind de 28,67 miliarde lei;

· 155 012 debitori au contractat alte credite pentru investiţii imobiliare, soldul acestor credite fiind de 24,06 miliarde lei;

·  163 007 debitori au contractat credite de consum cu garanţii ipotecare, soldul fiind de 24,54 miliarde lei.

Menţionăm că unele persoane au contractat credite din mai multe categorii.

Separat, sunt raportaţi 6 891 debitori ale căror credite imobiliare au fost cesionate în perioada 2012-2015, soldul acestor credite cesionate fiind de 2,19 miliarde lei.

După moneda de acordare a creditului

Cei mai mulţi debitori au contractat credite imobiliare în valută (316 941, iar soldul acestor credite este de 53,89 miliarde de lei). Debitorii cu credite în franci elveţieni reprezintă 10,0 la sută din numărul debitorilor cu credite în valută, soldul acestor împrumuturi fiind de 7,32 miliarde de lei.

După valoarea creditului

Majoritatea semnificativă a debitorilor au contractat credite cu valori sub 150 000 euro (99,05 la sută, respectiv 469 910 debitori). Persoanele care au contractat credite de peste 150 000 euro au în prezent o disciplină la plată semnificativ mai redusă decât cei care s-au îndatorat pentru sume mai mici (rata creditelor neperformante în primul caz este de 27,74 la sută faţă de 4,16 la sută în cel de-al doilea caz).

Capacitatea persoanelor de a-şi rambursa creditul

Rata creditelor neperformante aferentă creditelor ipotecare este de 2,64 la sută, în timp ce rata creditelor neperformante corespunzătoare tuturor creditelor cu garanţie imobiliară acordate populaţiei este de 6,69 la sută. Cele mai mari probleme în onorarea serviciului datoriei îl au persoanele care au contractat credite de consum garantate cu un imobil (rata creditelor neperformante fiind în acest caz de 12,43 la sută).

Numărul debitorilor cu restanţe între 30 şi 90 de zile având credite imobiliare este de 13 443, în timp ce numărul debitorilor cu asemenea credite având restanţe mai mari de 91 de zile este de 17 572. Distribuţia debitorilor care întâmpină probleme în rambursarea creditelor imobiliare este următoarea:

· numărul debitorilor cu restanţe având credite ipotecare: 3 099 cu restanţe între 30 şi 90 de zile, respectiv 2 912 cu restanţe peste 91 de zile;

· numărul debitorilor cu restanţe având alte credite pentru investiţii imobiliare: 2 254 cu restanţe între 30 şi 90 de zile, respectiv 4 446 cu restanţe peste 91 de zile;

·  numărul debitorilor cu restanţe având alte credite cu garanţii imobiliare: 8 548 cu restanţe între 30 şi 90 de zile, respectiv 10 928 cu restanţe peste 91 de zile.

Programul ”Prima Casă”

Numărul debitorilor care au contractat credite acordate prin programul guvernamental ”Prima Casă” reprezintă 159 106, respectiv 91,4 la sută din totalul debitorilor cu credite ipotecare. Persoanele care au contractat asemenea împrumuturi au o rată a creditelor neperformante de 0,04 la sută.

După veniturile debitorilor

Cei mai mulţi debitori persoane fizice care au contractat credite imobiliare au venituri sub cel mediu pe economie sau nu au venituri salariale (65,1 la sută din total debitori cu credite imobiliare). Soldul creditelor acordate acestor persoane este de 47,58 miliarde lei. Dintre cei care au venituri salariale, cele mai mari dificultăţi în rambursarea creditelor le au debitorii cu salarii sub salariul mediu pe economie (rata creditelor neperformante în acest caz este de 7,10 la sută, în timp ce rata creditelor neperformante aferentă acelora cu salarii peste cel mediu pe economie este de 1,79 la sută).

După gradul de îndatorare

Numărul debitorilor având credite ipotecare şi alte credite pentru investiţii imobiliare şi al căror grad de îndatorare este de peste 65 la sută din venituri este de 44 936, din care:

· cei care au garantat cu o clădire rezidenţială sunt în număr de 43 251;

· cei care au garantat cu un teren sunt în număr de 1 685.

Rata creditelor neperformante pentru debitorii cu grad de îndatorare peste 65 la sută şi care şi-au garantat împrumuturile cu clădiri rezidenţiale este de 5,15 la sută. Rata creditelor neperformante pentru debitorii cu grad de îndatorare sub 65 la sută şi care şi-au garantat împrumuturile cu clădiri rezidenţiale este de 1,0 la sută.

După tipul de colateral imobiliar

Cei mai mulţi debitori cu credite imobiliare au garantat cu o clădire rezidenţială (96 la sută din total debitorilor cu credite imobiliare). Numărul debitorilor care au garantat împrumuturile cu terenuri este de 4 la sută, respectiv 15 425 dintr-un total de 474 420 persoane cu credite imobiliare. Cei care au garantat creditul cu un imobil rezidenţial îşi onorează semnificativ mai bine serviciul datoriei la bănci faţă de cei care au garantat cu terenuri (rata creditelor neperformante în primul caz este de 4,74 la sută, în timp ce rata în cel de-al doilea caz este de 29,33 la sută).

După numărul executărilor silite

Conform raportărilor băncilor, acestea aveau active preluate în patrimoniul propriu în urma executărilor silite de 316 case/apartamente (în valoare de 162,8 milioane lei) şi 259 terenuri (în valoare de 118,9 milioane lei). Valoarea creditelor garantate cu case/apartamente aflate în curs de executare silită este de 2,7 miliarde lei (având o valoare medie estimată de 515 096 lei, ceea ce reprezintă un număr estimat de 5 230 case/apartamente). Valoarea creditelor garantate cu terenuri aflate în curs de executare silită este de 1,46 miliarde lei (având o valoare medie estimată de 459 208 lei, ceea ce reprezintă un număr estimat de 3 177 terenuri).

 

 
Cuvinte cheie:
investitii
, garantie
, banca
, prezentare
, raport
, contracte
, restante
, banca nationala
, expunere
, monede
, miliarde
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide