Bănci și Asigurări

Câştigurile bancherilor de la băncile de stat: salariile lunare trec de 20.000 de euro

Traian Halalai

Traian Halalai

Autor: Adelina Mihai

01.07.2016, 00:05 633

Statul plăteşte bancherii care conduc cele două bănci din portofoliu său, CEC Bank şi Eximbank, cu salarii lunare de peste 20.000 de euro, o sumă mai mică decât în sectorul privat, unde şefii de bănci câştigă în medie 30.000 de euro. Cel mai bine plătit bancher de la stat este Traian Halalai, preşedintele executiv al Eximbank, care a încasat 24.000 de euro lunar, în timp ce Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank, cea mai mare bancă din portofoliul statului, a primit un salariu de 21.000 de euro pe lună. Potrivit unor statistici ale Autorităţii Bancare Europene (EBA), România a avut în anii trecuţi doi bancheri cu câştiguri anuale de peste 1 milion de euro - unul din top management şi celălalt din investment banking. Acest lucru înseamnă că cel mai bine plătit bancher din România a avut în trecut un salariu lunar de 83.000 de euro, adică 4.000 de euro pe zi. Aceasta înseamnă un câştig de 200 de ori mai mare decât salariul mediu pe economie. Cel mai probabil aceste câştiguri au fost obţinute de bancheri din top 5 al celor mai mari bănci locale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO