Bănci și Asigurări

CEC reduce marjele la creditele de refinanţare în lei şi euro

CEC reduce marjele la creditele de refinanţare în lei şi euro

Foto Silviu Matei

Autor: Voican Razvan

15.08.2011, 00:06 897

Banca de stat CEC Bank a redus de la 3,9 la 3 puncte procentuale marja aplicată peste indicele de referinţă ROBOR la 3 luni pentru creditele de refinanţare în lei garantate cu ipoteci şi/sau depozite colaterale.

Luând în calcul nivelul ROBOR la 3 luni de pe 1 iulie, rata de dobândă variabilă practicată la acest tip de credit în lei este de 8,49% pe an. Pentru varianta de refinanţare în euro, ban­ca a redus marja cu 0,4 puncte procentuale, de la 5,9% la 5%. Pornind de la nivelul EURIBOR la 3 luni de pe 1 iulie rezultă o dobândă de 7,06% pe an.

Dobânda la euro este astfel cu circa 1,4 puncte procentuale mai mică decât la lei. Noile marje sunt valabile de pe 11 august. Dobânzile nominale atât la lei, cât şi la euro se modifică trimestrial, la 1 ianuarie, 1 apri­lie, 1 iulie şi 1 oc­tom­brie în funcţie de ni­velul indicilor ROBOR sau EURIBOR.

Creditele de refinanţare de la CEC permit refinanţarea integrală a oricărui tip de credit în derulare, de la descoperit de cont la credit de investiţii, indiferent de valuta în care a fost acordat. Perioada maximă de cre­di­tare este de 30 de ani, iar suma maximă se stabileşte în funcţie de capacitatea de rambursare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO