Bănci și Asigurări

CEO-ul Eurobank spune că decizia de a investi în România a fost „înţeleaptă“

Fokion Karavias, CEO-ul Eurobank

Fokion Karavias, CEO-ul Eurobank

Autor: Claudia Medrega

06.07.2016, 00:02 576

Decizia Eurobank de a se extinde şi de a investi în România, precum şi de a-şi asuma acest angajament pe termen lung a fost „o decizie înţeleaptă“, spune Fokion Karavias, CEO Eurobank Group, la aniversarea a 25 de ani de activitate Bancpost pe piaţa financiară din România.

Eurobank, grupul grec care deţine pe piaţa financiară locală Bancpost,  consideră România o piaţă strategică în Balcani şi în Uniunea Europeană, potrivit lui Fokion Karavias. În ultimul sfert de secol, Bancpost, a doua cea mai mare bancă grecească din România, a devenit şi una dintre băncile sistemice din România, plasându-se pe locul nouă în topul după active. Banca românească  cu capital grecesc a revenit pe plus în 2015, cu un profit de 35 mil. lei, iar pentru primele trei luni din 2016 a raportat un câştig net de 19 mil. lei. Bancpost şi-a schimbat în acest an şeful. George Georgakopoulos a fost înlocuit de Philippos Karamanolis, care a ocupat în perioada 2005-2008 funcţia de vicepreşedinte al băncii, pentru ca ulterior să plece în funcţia de preşedinte al comitetului executiv al Eurobank Serbia. Philippos Karamanolis aşteaptă primirea avizului de la BNR.

Grecii de la Eurobank se pregătesc să treacă şi la achiziţii. Băncile greceşti Eurobank şi National Bank of Greece încearcă să găsească o soluţie comună pentru operaţiunile din România desfăşurate prin Bancpost şi Banca Românească. Cele două părţi încearcă să vadă dacă pot ajunge la o înţelegere privind achiziţia Băncii Româneşti de către Bancpost, ceea ce ar întări poziţia Bancpost.

„Activăm într-un mediu puternic concurenţial, dar avem o bază solidă pentru a rămâne o bancă competitivă cu o pre­zenţă semnificativă în piaţă“, spune Philippos Karamanolis, CEO Bancpost şi Country CEO al Grupului Eurobank în România.

Bancpost este o bancă universală cu o reţea de 147 de unităţi şi 7 centre de afaceri. Banca gestionează un portofoliu de aproximativ 1 milion de clienţi corporativi, de retail şi instituţionali. Bancpost acordă finanţare companiilor atât din surse proprii, cât şi prin intermediul liniilor de credit puse la dispoziţie în parteneriat cu diverse instituţii financiare internaţionale.

Bancpost a fost prima bancă  ce a lansat cardul VISA în moneda naţională (1996) şi una dintre primele care au introdus serviciul de internet banking. De asemenea, în 2003 banca a ajuns la 1 milion de carduri de credit. În 2005, Bancpost a devenit partener exclusiv American Express în România, iar în 2014 a început colaborarea cu Wizz Air. Totodată, Bancpost este prima bancă emitentă în cadrul programului IFC Global Trade Financing ce oferă companiilor româneşti acces la pieţele internaţionale (în cadrul acestui program, în perioada 2010-2015 Bancpost a acordat finanţări care au depăşit echivalentul a 560 mil. dolari).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO