Discuţiile din Parlament referitoare la posibila demitere a conducerii ASF pe fondul nemulţumirii transportatorilor după creşterea tarifelor asigurărilor RCA aduc în atenţie importanţa unor astfel de poziţii din unele instituţii publice. Când un ministru câştigă 3.000 de euro net pe lună şi şeful unei instituţii de supraveghere precum BNR sau ASF câştigă de până la cinci ori mai mult, miza politicienilor nu mai este doar aceea de a deservi ţara dintr-o poziţie la guvern, ci dintr-un post de conducere dintr-o instituţie „semipublică“. Banca Naţională, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Consiliul Concurenţei, Curtea de Conturi sau Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) sunt doar câteva dintre instituţiile de stat recunoscute pentru pachetele salariale generoase.
Viaţa confortabilă dintr-o astfel de poziţie îi determină pe oamenii politici să evite, deliberat, adoptarea unor sisteme de promovare şi de evaluare la instituţiile de stat la fel ca în privat.
