Amendamentele propuse de Zamfir pentru propria lege

Cum comentează iniţiatorul legii dării în plată decizia Raiffeisen de a majora avansul: Nu ţine nici sperietoarea asta. Oamenii pot trăi şi fără să ia credite, dar băncile nu pot trăi fără să dea credite

28 ian 2016 Autor: Liviu Popescu

Iniţiatorul legii în plată, deputatul PNL, Daniel Zamfir, susţine că decizia Raiffeisen Bank de a majora avansul cerut pentru creditele imobiliare este “un şantaj ieftin”.

“Nu ţine nici sperietoarea asta. Eu sunt sigur că nu va ţine şantajul acesta ieftin pentru că oamenii pot trăi şi fără să ia credite, dar băncile nu pot trăi fără să dea credite. Ce-a spus Raiffeissen? Că măreşte dobânda la 35-40%? Haideţi să ne aducem aminte ceva: banca asta tocmai a fost acuzată de Curtea de Conturi a României că a deturnat banii din programul “Banca pentru locuinţe“.”

Raiffeisen Bank, al patrulea jucător din sistem, a decis recent să majoreze avansul cerut pentru creditele ipotecare în lei la 35% şi pentru cele în euro la 40%. Decizia băncii a fost luată chiar în timpul discuţiilor privind o nouă formă a legii dării în plată.

„Vor fi bănci care vor da credite ipotecare cu avans mult mai mic, iar în ceea ce priveşte Prima casa, va fi bătaie între bănci. Îşi încordează acum puţin muşchii, dar după aceea vor da credite. Ce să facă altceva? Nu din asta trăiesc? Numai că acum le vine greu să creadă că trebuie să împartă riscul cu clienţii”, consideră Zamfir.

Legea dării în plată este un subiect controversat, ajungând chiar şi la Banca Centrală Europeană (BCE). BCE a publicat pe site-ul său, la jumătatea lunii decembrie, faptul că legea dării în plată ar putea avea „implicaţii negative cu un potenţial impact asupra profitabilităţii, capitalizării precum şi asupra costurilor totale şi a condiţiilor de creditare“ din sistemul bancar.

Care sunt amendamentele propuse pentru o nouă formă a legii dării în plată

Zamfir a depus recent la Senat cele cinci amendamente de modificare ale proiectului privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Astfel, Zamfir a propus înlocuirea sintagmei “persoană fizică” cu cea de “consumator” în sensul legislaţiei protecţiei consumatorului, cu scopul de a elimina de la aplicarea legii categoria Ňprofesioniştilor“.

”Totodată am mărit termenul la care banca trebuie să răspundă notificării consumatorului de la 15 zile la 30 de zile pentru a da posibilitatea creditorului şi debitorului să ajungă la un acord amiabil de stingere a datoriei înainte de darea în plată”, a spus Zamfir pentru ZF.

Legea dării în plată presupune că un debitor poate preda în orice moment cheile locuinţei către bancă, fără ca, ulterior, creditorul să îl mai poată urmări dacă înregistrează o pierdere.

Zamfir a adăugat că a clarificat şi în legătura cu articolul 8 al legii şi a propus ca de efectele legii dării în plată să beneficieze şi cei care au fost executaţi silit.

Al patrulea amendament a fost cel cu punerea în concordanţă cu o decizie a Curţii Uniunii Europene din noiembrie 2015. Astfel, Zamfir a propus ca dispoziţiile noi propuneri a legii să beneficieze şi codebitorul care a garantat obligaţia debitorului principal.

 

 
Cuvinte cheie:
imobiliare
, sustinere
, lege
, ieftin
, banci
, credite ipotecare
, santaj
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide