Bănci și Asigurări

Cum arată piaţa de asigurări: Allianz-Ţiriac Asigurări, City Insurance şi Omniasig VIG acoperă aproape 40% din piaţă în S1

Cum arată piaţa de asigurări: Allianz-Ţiriac...

Autor: Alina Botezatu

30.09.2018, 13:33 297

Primii trei asigurători deţineau împreună 37,88% din această piaţă, la finele primului semestru al acestui an, în scădere de la 38,2%, în aceeaşi perioadă a anului trecut, reiese dintr-un raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară din România (ASF).

Aceştia cumulau o valoare a primelor brute subscrise (PBS) de 1,9 miliarde de lei, o scădere de 1,3%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultă din raportul ASF.

Allianz-Ţiriac Asigurări a urcat pe primul loc în topul asigurătorilor, în primul semestru al acestui an, de pe locul 2 în aceeaşi perioadă a anului trecut, cu o cotă de piaţă de 13,6%, în creştere de 12,72%, reprezentând o valoare totală a PBS-urilor de 685,44 de milioane de lei, o creştere de 6,9%.

Locul 2 l-a ocupat City Insurance, care a rămas la aceeaşi cotă, de 13,2%, respectiv o valoare de 665,78 de milioane de lei.

Altă schimbare a fost pentru locul 3, pe care a urcat Omniasig VIG (fosta BCR Asigurări VIG), de pe locul 4, cu o cotă de piaţă de 11,07%, o creştere de la 10,15%, în aceeaşi perioadă a anului trecut, astfel că valoarea i-a ajuns până la 558 de milioane de lei.

Pe locul 4 a urcat, de pe locul 5, în aceeaşi perioadă a anului trecut, Asirom Vienna Insurance Group (VIG), cu o cotă de piaţă de 10,73%, în creştere de la 9,34%, ajungând la o valoare de 540,8 milioane de lei.

Pe locul 5 a urcat, de pe 6, Groupama Asigurări, cu o cotă de 10%, în creştere de la 9,14%, până la o valoare de 504 milioane de lei.

Pe lângă integrarea BCR Asigurări VIG în Omniasig VIG, un alt motiv pentru care s-au produs aceste schimbări îl reprezintă scăderea puternică a Euroins România Asigurare Reasigurare. Cota acestui asigurător a scăzut la 9,52%, de la 12,28%, coborând până la o valoare de 479,8 milioane de lei, o reducere cu 22,5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Primii cinci asiguratori cumulau o pondere de 58,61% din piaţă, în primul semestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în creştere de la 57,7%, până la 2,95 miliarde de lei, potrivit raportului ASF.

Altă schimbare importantă din Top 10 asiguratori este urcarea BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group pe locul 9, de pe 10, în aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi cota de piaţă i-a scăzut la 3,41%, de la 3,87%. Astfel, valoarea PBS-urilor i s-a redus cu 12,2%, până la 171,18 milioane de lei.

Această schimbare s-a produs pe fondul scăderii cotei de piaţă a Uniqa Asigurări la 3,21%, de la 4,04%, astfel că a coborât de pe locul 9 pe locul 10 în topul asigurătorilor. Valoarea totală a primelor brute subscrise la aceasta s-a redus cu 20,5%, până la 161,78 de milioane de lei.

Cu trei companii în top, grupul austriac VIG controla 25,21% din piaţa asigurărilor din România, la finele primului trimestru al acestui an, în creştere de la 23,36%, în aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 1,27 miliarde de lei, o creştere de 7,9%.

În primul semestru al acestui an, aproximativ 88% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăţi din cele 29 de societăţi care desfăşurau activitate de asigurare/reasigurare la 30 iunie 2018, cumulând 4,435 miliarde de lei. Evoluţia este apropiată de cea din aceeaşi perioadă a anului trecut, când 88% din volumul total de PBS-uri l-au realizat 10 societăţi de asigurare din cele 31 de societăţi care desfăşurau activitate de asigurare/reasigurare.

Asiguratorii au subscris, în primul semestru al acestui an, prime brute în valoare de 5,04 miliarde lei, o stagnare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a avut o creştere de 8%, faţă de aceeaşi perioadă din 2016. De asemenea, evoluţia pe segmente a stagnat: prime brute subscrise pentru asigurări generale au reprezentat 79% din total, 3,97 miliarde de lei, iar primele aferente asigurărilor de viaţă 21% (1,07 miliarde de lei).

Evoluţia valorii este surprinzătoare, în condiţiile în care, la nivelul întregii pieţe de asigurări, numărul de contracte de asigurare, în vigoare la finalul primului semestru al acestui an, a fost de 14,97 milioane, în creştere faţă de anul precedent cu aproximativ 6%. Pe ansamblul pieţei asigurărilor de locuinţe (obligatorii şi facultative), în primele şase luni ale acestui an, PBS-urile au crescut cu aproximativ 3,5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 232,48 milioane de lei.

Asigurările auto reprezintă aproximativ 73% din totalul PBS-urilor pentru activitatea de asigurări generale şi 58% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurări, în primul semestrul al acestui an, respectiv de 2,92 miliarde de lei, o scădere de 2,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest tip de asigurări include clasa A3 (Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare) şi clasa A10 (Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule). Subscrierile aferente clasei A3 au crescut cu 10,6%, în semestrul întâi 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, până la 987,84 milioane de lei, în timp ce subscrierile clasei A10 au scăzut cu 8,8%, până la 1,919 miliarde de lei.

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA, în primul semestru al anului 2018, a atins valoarea de 1,84 miliarde de lei, o scădere cu 9,7%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Restul asigurărilor aferente clasei A10, de 79 de milioane de lei, o creştere de 23,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezintă asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuş şi asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre Uniunii Europene în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.

Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a scăzut, în primele şase luni ale anului, cu aproximativ 17%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 604 lei.

Dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale, în primul semestru al acestui an, a crescut, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 5,23%, până la 50.411 lei, iar cea pentru daune materiale a crescut cu 5,87%, până la 6.083 de lei.

Asigurătorii au raportat indemnizaţii brute plătite (excluzând maturităţi şi răscumpărări parţiale şi totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 2,436 miliarde de lei, o creştere de 20%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Din acest total 2,346 miliarde lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), o majorare cu 20% faţă de perioada similară a anului 2017, iar 89,8 milioane lei sunt sume plătite pentru indemnizaţii brute aferente asigurărilor de viaţă, înregistrând o creştere cu circa 20%.

În primul semestru al acestui an, ASF a înregistrat un număr total de 5.415 petiţii, în creştere cu 15,16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Din acest total, 86,6% reprezintă petiţii aferente pieţei asigurărilor-reasigurărilor, 11,36% sunt petiţii aferente pieţei pensiilor private, iar 2,05% sunt petiţii aferente pieţei instrumentelor şi investiţiilor financiare.

„Aspectul cel mai des reclamat de către petenţi a fost nerespectarea condiţiilor contractuale/ normelor RCA, aspecte care s-au regăsit în 2.010 cazuri, acestea reprezentând 54,40% din total. Printre alte aspecte sesizate s-au numărat şi neplata/plata parţială a despăgubirilor/valorilor de răscumpărare solicitate de către asiguraţi/păgubiţi (21,76%), informaţii referitoare la sistemul bonus-malus (8,74%), respectiv solicitări de recalculare a valorii despăgubirilor (5,63%)”, se subliniază într-un comunicat de presă al ASF.

Pentru sectorul pensiilor private au fost primite în total 615 petiţii, în semestrul întâi al acestui an, în creştere cu 2,84% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pentru sectorul instrumentelor financiare au fost primite 111 petiţii, o scădere cu 0,89% faţă de semestrul al anului trecut.

„Participanţii la Pilonul II de pensii private au transmis cele mai multe petiţii în primele şase luni ale anului. Solicitările de informaţii, atât generale, cât şi individuale, pe caz şi pe persoană privind denumirea fondului de pensii administrate privat au reprezentat 93,80% din totalul solicitărilor de informaţii pentru piaţa pensiilor private”, se detaliază în comunicatul de presă al ASF.

În semestrul întâi al acestui an, au fost finalizate în favoarea petenţilor un număr de 562 de petiţii, reprezentând 98,77% din total.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO