Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb miercuri dimineaţă

Cum evoluează cursul de schimb miercuri dimineaţă

Autor: Marius Oncu

14.01.2015, 10:39 344

În jurul orei 16:30, euro era cotat în piaţa interbancară la 4,4915 - 4,4930 lei, în urcare de la 4,4878 lei în tranzacţiile perfectate pe finalul şedinţei de marţi.

"S-a deschis sus, cu celelalte monede din regiune. Piaţa nu este foarte agitată, dar stă sus şi se joacă într-un interval scurt. Forintul şi zlotul au pierdut teren destul de mult, în timp ce leul este mai mult contagiat de regiune. La noi datele economice sunt bune. Est-europenele sunt pe frică, iar leul a rămas un pic în urmă în ceea ce priveşte deprecierea", a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat miercuri că a revizuit în urcare cu 0,1 puncte procentuale creşterea economică din trimestrul al treilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 3% la 3,1% serie ajustată sezonier şi de la 3,2% la 3,3% la serie brută, iar la 9 luni de la 2,8% la 2,9% serie brută.

Volumele din piaţa interbancară s-au situat în prima oră la un nivel redus, de aproximativ trei sferturi din media pentru acest interval al zilei, iar tranzacţiile au fost perfectate între un minim de 4,4910 lei/euro şi un maxim de 4,4950 lei/euro.

În regiune, forintul s-a depreciat cu 0,3%, iar zlotul şi coroana cehă cu 0,2%.

Cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a coborât cu doar 0,03 bani, la 4,4853 lei/ euro. Banca centrală a anunţat şi pentru dolar un curs stabil, în scădere cu 0,14 bani, la 3,8009 lei.

Paritatea pentru francul elveţian este de 3,7346 lei, foarte aproape de nivelul înregistrat luni, de 3,7349 lei.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO