Bănci și Asigurări

Cursul leu/euro a prins viteză, după o lună de scăderi, şi a urcat cu 2% într-o săptămână, depăşind 4,92 lei/euro. Deficitul extern şi-a reluat presiunea asupra deprecierii leului, după disiparea factorilor conjuncturali din august, cursul urmând să se apropie de 5 lei/euro spre final de 2022. Ce spun economiştii

Cursul leu/euro a prins viteză, după o lună de...

Autor: Claudia Medrega

14.09.2022, 00:07 4051

♦ Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR: Odată disipaţi factorii sezonieri (exporturi de cereale şi remiteri din străinătate) şi resuscitarea cererii nerezidenţilor pentru titluri de stat în lei, deficitul balanţei de cont curent şi-a reluat presiunea normală asupra deprecierii monedei naţionale. Continuăm să vedem cursul leu/euro la 4,95 pe final de T3 şi 5 lei/euro pe final de an ♦ Valentin Tătaru, economistul-şef al ING Bank: Fundamentele economice actuale nu puteau asigura o apreciere sustenabilă a leului. Aprecierea din ultimele săptămâni a fost determinată de factori conjuncturali (cumpărări de titluri, un posibil val de remiteri etc.) al căror efect s-a disipat şi este firesc să ne întoarcem cel puţin la nivelul de dinaintea acestei perioade. Nu anticipăm un curs peste 4,95 lei/euro în acest an ♦ Deficitul de cont curent s-a majorat în primele şapte luni cu 63%, la 14,9 mld. euro.

Cursul valutar leu/euro a accelerat în această săptămână, după scăderile din luna august, şi a urcat cu 2% în doar şase şedinţe de tranzacţionare, ajungând ieri la o referinţă de peste 4,92 lei/euro.

Luna august adusese o surprinzătoare apreciere a leului în faţa euro, cursul coborând sub 4,9 lei/euro şi îndreptându-se chiar spre 4,8 lei/euro, nivel despre care unii analişti au spus că nu este susţinut de fundamentele economiei, având în vedere deficitele mari, de cont curent şi bugetar. Influenţe asupra aprecierii leului în faţa euro din august au venit de la remiterile românilor din străinătate, exporturile de cereale, dar şi de la plasamentelor străinilor în titluri de stat româneşti, adică de la valuta de la nerezidenţii care investesc în titluri de stat, Ministerul Finanţelor vânzând în august un volum record de titluri de stat de circa 12 mld. lei.

Cursul de referinţă anunţat ieri de BNR a fost de 4,9216 lei/euro, în creştere cu 2% faţă de nivelul din 5 septembrie, de 4,8215 lei/euro.

„Odată disipaţi factorii sezonieri (exporturi de cereale şi remiteri din străinătate) şi resuscitarea cererii nerezidenţilor pentru titluri de stat în lei, deficitul balanţei de cont curent şi-a reluat presiunea normală asupra deprecierii monedei naţionale. Continuăm să vedem cursul leu/euro la 4,95 pe final de trimestru trei şi 5 lei/euro pe final de an“, a declarat pentru ZF Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO