Bănci și Asigurări

Erste a plătit până acum pentru acţiunile BCR 4,87 miliarde de euro. Vom intra pe profit în 2069

Erste a plătit până acum pentru acţiunile BCR 4,87...

Autor: Cristian Hostiuc

07.12.2017, 00:07 3296

Grupul austriac Erste a plătit până acum, pentru 93,58% din BCR, 4,87 miliarde de euro în ultimii 12 ani, de când a câştigat cel mai spectaculos proces de priva­tizare din România.

La finalul lui 2005, Erste a câştigat licitaţia pentru 62% din BCR, pachet scos la vânzare de către statul ro­mân, BERD şi IFC oferind 3,75 mld. euro.  La vre­mea respectivă, BCR, cea mai mare bancă din România care avea o cotă de piaţă de aproape 26%, a fost evaluată la 6 mld. euro, respectiv un multiplu de şase ori activele nete (indicatorul de evaluare folosit pentru bănci).

În acest moment, multiplul de evaluare pentru o bancă este de 1 sau chiar sub 1.

În următorul deceniu, de la 62%, Erste şi-a majorat cota la BCR la 93,5% prin mai multe achiziţii succesive, pentru care a plătit 1,12 miliarde euro, în special de la patru SIF-uri. SIF Oltenia este singurul SIF care nu a vrut să îşi vândă acţiunile, el având în prezent 6,29% din BCR.

BCR este evaluată în acest moment în jurul a două miliarde de euro, faţă de şase miliarde în 2005, deşi activele şi profitul s-au dublat. Criza a lovit în plin BCR, care s-a trezit cu un portofoliu de credite neperformante de 30%.

Andreas Treichl, preşedintele Erste, şi cel care a făcut cel mai mare pariu pe România, a spus în noiembrie, la Gala ZF 2017, că Erste va trece pe profit din investiţia la BCR „în 2069“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO