Bănci și Asigurări

Fondurile de pensii au avut randamente intre –5% si 9% in 2008

29.12.2008, 00:00 14

Cele 14 fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II) de pe piata au inregistrat in 2008 randamente cuprinse intre –5% si 9%, potrivit datelor publicate de companiile de administrare.

Fondurile au colectat primii bani de la clienti la data de 20 mai, ceea ce inseamna ca aceste randamente sunt aferente unei perioade de sapte luni. Cele mai mari randamente au fost inregistrate de fondurile administrate de ING (9,31%), BT Aegon (6,74%), AIG (6,37%), BCR (6,32%) si Interamerican (5,65%). Jucatorii care au incheiat anul cu o valoare a unitatii de fond mai mica decat cea initiala (10 lei) sunt BRD (-0,66%), Bancpost (-1,91%) si Prima Pensie (-5,01%).

Randamentele fondurilor de pensii vor deveni cu adevarat importante dupa cativa ani de la lansarea sistemului, perioada de sapte luni de pana acum fiind prea scurta pentru a crea o imagine cu privire la capacitatea de investire a administratorilor.

Potrivit datelor Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS), fondurile de pensii au incasat anul acesta circa 223 de milioane de euro. La aceste fonduri sunt obligati sa adere angajatii cu varste de pana la 35 de ani in primele 4 luni de la intrarea in campul muncii, iar pentru cei care au intre 35 si 45 de ani aderarea este optionala. Fondurile au in prezent peste 4,53 de milioane de clienti, dar pentru circa un milion din acestia nu se incaseaza lunar contributii.

Angajatorii trebuie sa le vireze fondurilor, prin intermediul CNPAS, 2% din salariul brut lunar al angajatilor, contributia urmand sa creasca la 2,5% din ianuarie 2009 si cu inca 0,5% in fiecare an, pana va ajunge la 6%. Totusi, oficiali ai Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private au afirmat recent ca exista posibilitatea ca noul guvern sa inghete contributia la 2%, din cauza deficitului inregistrat de bugetul asigurarilor sociale, avand in vedere ca fondurile de pensii incaseaza bani care altfel ar merge la acest buget.

Randamentele fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul II) in 2008
Fond de pensiiRandament 2008Val. unitatii de fondNr. clientiVal. activ net (mil.lei)
ING9,13%10,91331.368.533319,653
BT Aegon6,74%10,6744119.95022,914
AIG6,37%10,6373251.91452,592
BCR6,32%10,6317124.66623,244
Interamerican5,65%10,5652246.64140,828
Generali5,34%10,5341427.16257,896
Allianz-Tiriac5,20%10,52001.032.708194,543
Aviva2,68%10,2679284.25355,715
KD2,10%10,20976.5451,060
Omniasig1,66%10,165758.7118,277
OTP1,22%10,121918.8343,062
BRD - 0,66%9,934496.45320,377
Bancpost - 1,91%9,809122.8103,917
Prima Pensie - 5,01%9,498719.9772,144
Nota: Datele pentru ING sunt din 22 decembrie, BT Aegon 23 dec., AIG 19 dec., Generali 19 dec., Allianz-Tiriac 22 dec., OTP 19 dec., Interamerican 19 dec., BRD 19 dec., Omniasig 19 dec., KD 19 dec., Prima Pensie 23 dec., Aviva 19 dec., Bancpost 19 dec., BCR 19 dec.
Sursa: site-urile companiilor

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO