Bănci și Asigurări

Gheţea, ARB: Bank of Cyprus are o pondere foarte mică în totalul activelor bancare româneşti, sistemul este sigur. Îi compătimesc pe clienţi, dar trebuia să-şi pună întrebări când vedeau dobânzile de 5%

Gheţea, ARB: Bank of Cyprus are o pondere foarte mică...

Autor: Sorin Pâslaru

01.04.2013, 15:20 3994

Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, a spus că sistemul bancar românesc este solid şi că Bank of Cyprus este o sucursală a unei bănci străine care are o pondere foarte mică în totalul activelor băncilor româneşti. Sucursalele nu sunt sub supravegherea Băncii Naţionale a României iar deponenţii nu sunt asiguraţi de Fondul de Garantare a Depozitelor din sistemul bancar românesc, ci de cel din Cipru, care se află în subordinea Băncii Centrale din Cipru.

"Oamenii nu trebuie să tragă concluzia că s-a întâmplat şi la noi ce s-a întâmplat în Cipru. Este un semnal prost pentru Bank of Cyprus dar nu pentru sistemul bancar. Mă îngrijorează mai mult problemele din Grecia, pentru că legăturile României cu Cipru nu sunt atât de puternice. Îi compătimesc pe clienţii Bank of Cyprus dar toată lumea a spus de mai mulţi ani de problemele din Grecia, Cipru şi când îţi dau băncile 5% la depozitele în euro pe an trebuie să-ţi pui întrebări".

Radu Graţian Gheţea, care este şi preşedintele CEC, a mai spus că Cipru este foarte diferit de România.

"Oamenii trebuie să înţeleagă că Cipru este în UE dar este o ţară specială din UE. Cipru este în primul rând un teritoriu off-shore, apoi este o ţară care şi-a dezvoltat sistemul bancar de 7-8 ori mai mult decât economia, adică anormal faţă de o ţară care nu este un teritoriu off-shore", a spus Gheţea.

Gheţea a mai spus că se aşteaptă să nu fie foarte mulţi depunători la Bank of Cyprus.

Pe de altă parte, o mare parte a acestor depunători a venit la Bank of Cyprus în momentul în care în 2009 reprezentanţii unei alte sucursale bancare din România, ING România, au atras atenţia că, fiind sub supravegherea Băncii Olandei şi nu a Băncii Naţionale a României, garanţia la depozite este de 100.000 euro şi nu de 50.000 de euro cât era atunci în România.

Ultimele date disponibile arată că Bank of Cyprus România avea depozite de 245 milioane de euro.

Între timp, a fost ridicat şi plafonul din România la 100.000 euro garanţie. Acum, faptul că o bancă este sucursală şi nu este direct supravegheată de BNR a devenit o slăbiciune în cazul Bank of Cyprus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO