Opinie Sorin Pâslaru, Redactor-şef ZF

Ce nu înţelege partidul de la guvernare când atacă pensiile private: românii care vor să scape de stat au făcut-o în toate domeniile, cu excepţia pensiilor, iar desfiinţarea pensiilor private îi întoarce la un coşmar

3 sep 2017 Autor: Sorin Pâslaru

Sorin Pâslaru - redactor-Şef al ZF

Partidul de la guvernare nu înţelege că atunci când pune problema desfiinţării pen­siilor private sau a diminuării contri­bu­ţiilor, oamenii care s-au săturat de stat şi văd în fiecare zi cum sunt trataţi de slujbaşii sta­tului simt că se întorc la coşmarul alimen­ta­relor goale, al cozilor la lapte la 4 dimineaţa şi al fri­gului din apartamente de dinainte de ’89.
 
El nu înţelege că, pentru cei care vor să scape sau au ajuns să urască statul dintr-un motiv sau altul- pentru că sunt trataţi cum sunt în spitalele publice, pentru că văd găştile de partid cum sunt puse pe îmbogăţire şi vin ca nişte stoluri de grauri în funcţii publice, pentru că merg cu trenuri fără aer condiţionat în ore mai multe Bucureşti-Iaşi decât acum 30 de ani - randamentul oferit de administratorii de pensii private în ultimii 10 ani nici nu mai contează.
 
El nu înţelege că oamenii nu vor să-şi pună banii în grija statului pentru pensie când în consiliul de administraţie al companiei de stat Tarom sunt numiţi patru membri fără nicio legătură cu sectorul aeronautic, care au lucrat pe la nişte chioşcuri în Giurgiu, oraşul de baştină al actualului ministru al Transporturilor.
 
Poate să vină oricine cu oricâte demonstraţii privind ineficienţa Pilonului II.
 
Dacă mâine se va desfiinţa Pilonul II, unde 7 milioane de contribuabili au ajuns la active de 7 miliarde de euro, opera­ţi­u­nea va fi considerată pur şi sim­plu o naţionalizare demnă de ce s-a întâmplat în anii ’50.
 
Nici nu mai contează că într-adevăr comisionul de 2,5% din suma subscrisă, perceput de adminis­tratorii de fonduri de pensii, este într-adevăr enorm. Este enorm pentru că la 100 de lei subscriere din salariul brut al fiecăruia merge în investiţii doar suma de 97,5 lei, iar la un randament de 5% pe an, destul de greu de obţinut as­tăzi, înseamnă practic o înju­mă­tăţire a randamentului real.
 
Şi nici nu mai contează că 1.000 de euro, capitalizarea me­die strânsă până acum pen­tru fie­­care din cei 7 milioane de con­tributori, este infimă faţă de ca­pitalul necesar pentru o pen­sie decentă. Şi că acest pilon II ar trebui de fapt să fie doar înce­pu­tul pentru economisirea in­di­vi­duală prin pilonul III, un­de nu sunt decât 200.000 de par­ti­ci­pan­ţi după 10 ani de pensii private.
 
Şi nici nu mai contează că administratorii de fonduri de pensii private se mulţumesc să îşi împartă anual prăjitura de miliarde de euro şi de 160.000 de noi contribuabili şI fac foar­te puţin să mărească numărul de contri­bua­bili la pilonul III, fondurile de pensii facultative.
 
Ce nu înţeleg cei care astăzi cred că pot acoperi foamea de bani la bugetul asi­gurărilor sociale, care are un deficit anual de 24 mld. lei, prin întoarcerea în veni­turile statului a măcar jumătate din con­tri­buţia care merge astăzi în fondurile pri­vate, es­­te că aceste pensii private reprezintă un simbol.
 
Pensiile private obligatorii, aşa-numitul Pi­lon II, reprezintă un simbol al emancipării de­­­­pline a individului în faţa statului în România.
 
Pensia este ultima redută pentru cei care nu vor să mai aibă de a face cu statul român. În comerţ, în imobiliare, în educaţie, în sănătate- emanciparea a venit progresiv.
 
Obligativitatea contribuţiei la pensia publică este considerată de mulţi, oricât ar părea de cinic, o povară. Este cinic să pară o povară pentru că până la urmă, atunci când nu plăteşti contribuţia la fondul de pensii public, de fapt refuzi să-ţi faci datoria faţă de cei care au făcut-o înaintea ta pentru bătrânii de atunci.
 
Într-un fel, cei care sunt astăzi la pensie sunt privaţi de un flux care anul trecut a fost de 5,8 miliarde de lei, bani care se acumulează direct în conturile celor care sunt astăzi în activitate. Din 2008 şI până în prezent înseamnă contribuţii de 28 miliarde de lei.
 
Însă, dacă Inspecţia Muncii din România, care are 2.400 de angajaţi în toată ţara şi a descoperit doar 15.000 de cazuri de muncă la negru în 2016, şi-ar face cu adevărat datoria, ar aduce la buget 10 miliarde de lei bani suplimentari din CAS, în condiţiile în care sunt estimări că avem între1,5-2 milioane de salariaţi care muncesc la negru sau la gri.
 
Sau dacă cei care exploatează astăzi petrolul României şi mâine gazul din Marea Neagră ar plăti un nivel corect ar redevenţelor, s-ar strânge încă 4-5 miliarde lei pentru acoperirea acestui gap de finanţare intergeneraţională.
 
Până la urmă, la aceasta se reduce toată decizia privind fondul de pensii private Pilon II: să acceptăm pentru o perioadă ruperea pactului între generaţii - ca fiecare să o susţină pe cea în vârstă cu o parte din salariul brut- şi încet, încet pensia să devină o chestiune individuală.
 
Situaţia este însă şI mai interesantă. Puţini îşi dau seamă că, la modul pragmatic vorbind, peste 20-30 de ani sistemul public de pensii va fi excedentar pentru că nu va avea cui să plătească pensii. De ce? Tocmai din motivul pentru care astăzi nu are destui bani, fiind privat de contribuţiile aferente salariilor reale. Astfel, peste 15-20 de ani cei care astăzi sau în ultimul deceniu au avut pe cartea de muncă salariul minim sau au avut plăţi cu întrerupere ale contribuţiilor sociale nu vor avea dreptul decât la o pensie minoră de la stat.
 
Astăzi, oamenii se duc la casa de pensii cu tot felul de hîrtii cu care să dovedească ce venituri au avut în anii trecuţi, astfel încât să li se stabilească o pensie cât mai mare. Dar majoritatea pensionarilor de azi au lucrat cea mai mare parte a timpului lor la stat sau la companii de stat, pentru că privatizarea reală a început în România abia prin 1999-2000. Lucrând la stat, contribuţiile lor au fost achitate. Însă pentru cei care urmează să iasă la pensie peste 15-20 de ani, când se vor uita în urmă vor descoperi că au contribuţii minime sau deloc.
 
Iar pensia publică se calculează în felul următor: se raportează salariul mediu brut obţinut în fiecare an de pensionar la salariul mediu brut din anul respectiv,iar acest raport anual se adună pentru toţi anii de contribuţie (35 de ani stagiul complet) şi se împarte la numărul de ani. Ceea ce obţine se numeşte punctaj, şi în funcţie de acesta se calculează pensia.
 
Spre exemplu, dacă o persoană are de-a lungul întregii vieţi profesionale un salariu mediu brut egal cu salariul mediu brut pe economie, atunci punctajul său total pe 35 de ani de contribuţii va fi 35, iar împărţit la cei 35 de ani rezultă un punct de pensie.  Pensia sa va fi de egală cu punctul de pensie, care se stabileşte anual prin legea pensiilor. Spre exemplu, cei care au astăzi un punct de pensie încasează 1.000 de lei net, lunar, adică pensia medie. Pensia medie este astăzi 42% din salariul mediu net lunar pe ţară, pentru că nu sunt resurse pentru a fi mai mare.
 
Cine are de-a lungul întregii vieţi profesionale un salariu dublu faţă de salariul mediu pe economie, va avea la pensie 2 puncte, deci o pensie medie dublă.
 
Ironia este că peste două decenii statul nu va avea obligaţii prea multe şi punctul de pensie va putea fi majorat în raport cu salariul net, adică poate să treacă de la 42%, astăzi, la 60-70%, iar cei care au avut parte de salarii bune, cu contribuţiile sociale integral plătite, vor avea pensii bune. Iar ironia şI mai mare este că tot care lucrează azi la stat vor avea aceste pensii, fără să fie acestea speciale. Ai spune că n-are leac. Dar…de multe ori, calculele nici nu mai contează, ci percepţia. Aşa că dacă partidul de la guvernare vrea într-adevăr să rămâne în funcţie, ar cam trebui să îşI ia mâinile de pe pensiile private.
 
 

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.08.2017

 
Cuvinte cheie:
pensii
, refuz
, cosmar
, desfiintare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide