♦ Nu vedem o recesiune, dar previziunile se tot schimbă şi mă aştept ca oamenii şi companiile să fie mai precaute ♦ Cred că anul viitor România este ţara în care vrei să fii. Se vor întâmpla lucruri, va fi creştere mare a economie, vor fi oportunităţi ♦ Avem experţi pe zona corporate care cunosc foarte bine regiunea ♦ Anul acesta peste 60% dintre clienţi au început să folosească o parte din produsele pe care nu le foloseau înainte.
Raiffeisen Bank, a cincea cea mai mare bancă de pe piaţa locală, a început să se concentreze mai mult pe zona de consultanţă, dezvoltând instrumente pentru a oferi clienţilor o imagine de ansamblu asupra nevoilor financiare pe care le au pe o perioadă mai lungă de timp, utilizând datele pe care banca deja le are privind venitul şi situaţia financiară a clienţilor, a spus Zdenek Romanek, CEO al Raiffeisen Bank România, în cadrul unui interviu pentru ZF.
Fondul de pensii al Raiffesien şi asigurările ataşate produselor de creditare sunt câteva din instrumentele financiare pe care Zdenek Romanek le consideră că sunt esenţiale pentru a oferi o perspectivă mai amplă asupra asigurării unei situaţii financiare stabile, predictibile a clienţilor.