Banca a tras linie după prima jumătate a anului cu un portofoliu de credite în valoare de circa 3 miliarde de lei şi cu depozite atrase de la clienţi în sumă de 4,4 miliarde de lei.
La 30 iunie 2018, activele nete ale Libra Internet Bank au fost de 4,96 miliarde lei, în creştere cu 9% faţă de începutul anului.
„Investiţiile noastre în creşterea calităţii serviciilor şi în inovaţie tehnologică au făcut ca în prima jumătate a anului să atragem mulţi clienţi noi şi să ne putem menţine un ritm de creştere ridicat pe toate liniile de business. Un alt factor important în dezvoltarea băncii îl constituie abordarea de nişă şi specializarea pe segmentele profesii liberale, agricultură şi real-estate“, a declarat Emil Bituleanu, director general al Libra Internet Bank.