Bănci și Asigurări

Lira a crescut la maximul ultimelor două săptămâni după datele din Marea Britanie

Lira a crescut la maximul ultimelor două săptămâni...

Autor: Ştefan Stan

18.08.2016, 13:34 328

Lira a urcat în raport cu principalele valute după raportul oficiului naţional de statistică, care arata creşterea vânzărilor de retail în UK.

Lira sterlină a urcat cu 0,9%, la 1,3155 dolari. Faţă de euro, a crescut cu 0,7%, însă încă este aproape de cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, atins pe 16 august.

"Există multă volatilitate în vânzări, însă, uitându-ne în piaţă, vedem că retailul este destul rezistent în faţa impactului Brexitului", a spus Roberto Mialich, strateg senior la UniCredit în Milano.

Vânzările din retail din Marea Britanie au crescut în mod neaşteptat după votul britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, în condiţiile în care vremea caldă a impulsionat vânzările de îmbrăcăminte şi încălţăminte, iar o scădere a lirei a încurajat turiştii să cumpere ceasuri şi bijuterii, scrie Bloomberg.

Volumul de bunuri vândute în magazine a urcat cu 1,4%, după ce a scăzut cu 0,9% în iunie, potrivit cifrelor oficiului de statistică. Vânzările în afara combustibililor au crescut cu 1,5%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO