Mihai Felescu şi Cătălin Trandafir, antreprenorii care au semnat una dintre cele mai mari tranzacţii din agrobusiness revin pe piaţă cu un IFN

joi, 00:03 Autor: Dana Ciriperu

Mihai Felescu, 48 de ani, şi Cătălin Trandafir, 50 de ani, doi antreprenori care au semnat în 2014 una dintre cele mai mari tranzacţii din agrobusinessul local prin vânzarea unui terminal de cereale în portul Constanţa către chinezii de la Cofco, au reintrat în business printr-un IFN în care au pus iniţial capital de aproape un milion de lei.

La finalul lunii ianuarie, Felescu şi Trandafir împreună cu Răzvan Stoica au pus bazele societăţii financiare nebancare Agrilend IFN, înregistrată în Capitală, un prim semn că cei doi antreprenori nu au renunţat la afacerile din agrobusiness şi încearcă acum să vină pe piaţă cu produse de creditare pentru fermieri.

Mihai Felescu şi Cătălin Trandafir au fiecare câte 45% din acţiunile Agrilend IFN, în timp ce Răzvan Stoica are 10%, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. În 2014, Cătălin Trandafir şi Mihai Felescu au finalizat vânzarea terminalului de export de cereale United Shipping Agency (USA) de 250.000 de tone către traderul Nidera, controlat de grupul chinez Cofco. Ieşirea celor doi din acţionariatul USA a fost evaluată la acea dată de industrie la peste100  milioane de euro, una dintre cele mai mari tranzacţii semnate de antreprenori români implicaţi în sectorul agricol.

Creditarea în agricultură, chiar dacă are o pondere redusă în totalul creditării corporate, de doar 4%, a înregistrat în ultimii ani printre cele mai ridicate rate de creştere la nivelul împrumuturilor. În total, soldul creditării în agricultură a ajuns în ianuarie anul acesta la 13,5 mld, lei.

Unul dintre cei mai importanţi jucători în sectorul finanţărilor pentru agricultură este Agricover Credit, companie din grupul Agricover controlat de omul de afaceri de origine iraniană Jabbar Kanani. Robert Rekkers, unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri din România, conduce operaţiunile Agricover Credit. Potrivit unor informaţii din noiembrie 2016, Agricover Credit are un portofoliu de peste 1.900 de fermieri parteneri şi şase sucursale în Slobozia, Iaşi, Brăila, Piteşti, Buzău şi Constanţa.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.04.2017

 
Cuvinte cheie:
antreprenori
, crestere
, semnare
, tranzactii
, piata
, revenire
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide