Bănci și Asigurări

Ofertele de refinanţare cu rate lunare mai mici au în spate costuri totale mai mari

Ofertele de refinanţare cu rate lunare mai mici au în spate costuri totale mai mari

Autor: Liviu Chiru

17.03.2011, 23:55 698

Refinanţarea clienţilor cu credite în derulare este anul acesta"tortul" pe care se bat toate băncile cu ambiţii de creştere peretail, iar în luptă au fost aruncate reclame prezentând economiilecare se pot obţine la rata lunară, chiar şi de 70%. O asemeneascădere poate fi însă obţi­nută doar când termenul de rambursarecreşte semnificativ, ceea ce înseamnă însă că, la finalulcontractului, clientul ajunge să plătească băncii dobânzi mai maridecât dacă ar fi suportat ratele iniţiale.

Spre exemplu, Raiffeisen, a treia bancă după active, prezintă unexemplu de calcul prin care rata lunară la un credit de 10.000 deeuro coboară de la 240 la 72 de euro. Calculul se bazează pediferenţa de dobândă - 7,15% în oferta curentă a Raiffeisen faţă de20%, cât ataşează ipotetic la creditul vechi, dar şi perioada derambursare este de 25 de ani în cazul creditului nou, faţă de 6 anila creditul iniţial.

"Clienţii aleg refinanţarea unui credit pe termen mediu în unulpe termen lung fie pentru micşorarea valorii ratelor lunare, fiepentru a putea contracta sume suplimentare, fie o combinaţie - vorsă le scadă mult rata la creditul în derulare nu pentru că auprobleme cu rambursarea, ci au nevoie de un alt credit", spuneMitică Tararache, director credite persoane fizice la RaiffeisenBank.

Presiunea asupra clientului scade însă doar pe termen scurt,pentru că la finalul contractului cu Raiffeisen clientul plăteşteîn total 21.600 de euro, faţă de 17.280 de euro, cât ar fi plătitîn varianta iniţială, deşi rata dobânzii era considerabil maimare.

"Refinanţarea mai este folosită şi pentru consolidarea maimultor credite pe diverse termene. Cu alte cuvinte, refinanţareaeste un instrument de optimizare a costurilor totale pe care unclient le plăteşte pentru credite diverse contractate anterior şidecizia se ia în funcţie de situaţia actuală şi de oferta decredite", spune Tararache.

Anul trecut, prelungirea perioadei de rambursare era văzută ca osupapă prin care se putea elibera din presiunea acumulată asupracelor care se îndatoraseră prea mult în anii de boom economic.Acum, bancherii încearcă însă să fure clienţi de la concurenţăprezentând avantajele de a avea de suportat rate mai mici. Pentru aajunge însă la procente impresionate de scădere a ratei lunare,apelează la diferite artificii de calcul, pe care simpla diferenţăde dobândă nu le-ar putea susţine. Fie compară ratele la crediteînsă pentru perioade de rambursare semnificativ mai mari, fie iauîn calcul varianta cea mai avantajoasă de cost, chiar dacă puţiniclienţi s-ar putea califica.

Bancpost, una dintre băncile care îşi promovează acum agresivoferta de credite - de consum şi ipotecare - pentru refinanţareaaltor datorii, prezintă o posibilitate ipotetică de reducere aratei lunare cu până la 30%.

"Scăderea ratei lunare cu până la 30% reprezintă o estimaredeterminată pe baza unor simulări realizate pe un eşantion deprospecţi adresaţi în cursul anului 2010 cu o oferta similară",sunt singurele precizări prezentate pe site-ul băncii.

Alpha Bank, ING, UniCredit sau Banca Românească deruleazăcampanii promoţionale pentru promovarea creditelor de refinanţare,propunând clienţilor să împrumute sume suplimentare pe bazaeconomiilor care le obţin la consolidarea datoriilor.

"Principalul beneficiu apare la consolidarea mai multor datorii.Rar vine un client care are un credit de consum pe zece ani să punăsuma respectivă pe 20 de ani", spune Anca Bidian, directorulgeneral al Kiwi Finance, cel mai mare broker local de credite. Eaafirmă că în cazul în care creditul este refinanţat pe o duratăsimilară, economiile care se pot obţine la rata lunară se măsoarăîn general printr-o singură cifră. În schimb, pot obţine beneficiimai mari clienţii care consolidează mai multe tipuri de datorii -de la carduri de credit la împrumuturi de consum şi chiar ipotecareîntr-un singur credit ipotecar.

"Recordul este al unui client care avea 18 credite. Media estede trei-patru credite (pentru clienţii care caută refinanţare - n.red.) cu card de credit, credit de consum şi ipotecar, care seconsolidează într-un singur împrumut. În acest caz, rata lunarăpoate să scadă şi cu 65%", spune Bidian.

Portughezii de la Millennium Bank promovează de asemenea soluţiarefinanţării printr-un credit ipotecar, pe care îl oferă la odobândă de 6,06% pe an la euro (calculată în funcţie de Euribor latrei luni plus o marjă de 5 puncte procentuale). La un credit de30.000 de euro, pe 30 de ani, rata lunară poate să coboare astfella 181 de euro, faţă de 242 de euro, cât ar avea de plătit unclient la un credit similar, dar cu dobândă de 9% pe an.

Clienţii pot accesa însă marja de 5 puncte procentuale doar dacăsuma împrumutată reprezintă cel mult 60% din valoarea imobiluluiadus în garanţie şi dacă îşi mută contul de salariu la Millennium.Altfel, marja poate creşte până la 6 puncte procentuale. "Esteimportant pentru client să ştie care este cea mai bună variantă lacare pot ajunge", explică reprezentanţii băncii.

Anca Bidian spune că a remarcat în ultimele luni că tot maimulţi clienţi care caută refinanţări nu o mai fac pentru a reducepresiunea ratelor lunare, ci pentru a obţine sume suplimentare.

"Spre deosebire de mijlocul anului trecut, când primeam cereridin nevoia de reducere a ratelor, anul acesta sunt mult mai multecereri dublate de un plan de investiţii, clienţii vor sume înplus."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO