Bănci și Asigurări

Omniasig va despăgubi victimele din Muntenegru în baza unei poliţe CASCO

Omniasig va despăgubi victimele din Muntenegru în baza...

Autor: Emil Popescu

26.06.2013, 10:16 1431

"Pentru a fi alături de victimele tragicului accident din Muntenegru, OMNIASIG VIG a dedicat o linie de telefon specială la care persoanele implicate în accident sau rudele acestora pot apela pentru a primi informaţii despre modalitatea de intrare în posesia despăgubirilor. (...) Punem la dispoziţia celor afectaţi întreaga noastră experienţă şi pricepere în instrumentarea daunelor pentru a-i consilia şi a le uşura din povara clipelor de coşmar prin care trec. Numerele de telefon disponibile sunt 021 601.1572 sau 021 601.1574, unde profesioniştii OMNIASIG VIG oferă consiliere tuturor celor afectaţi de acest nefericit eveniment, pentru a facilita accesul asiguraţilor la drepturile ce revin din poliţa de asigurare", a declarat într-un comunicat Mihai Tecău, preşedinte al Directoratului OMNIASIG VIG.

Autocarul „groazei“ mai fusese implicat într-un accident. Acum dauna va fi record

Compania precizează că autocarul utilizat de firma Gregory Tour Serv este asigurat de Omniasig VIG pentru răspunderea civilă auto (RCA) şi pentru asigurarea facultativă a mijloacelor de transport terestru (CASCO). Poliţa CASCO dispune de o componentă care acoperă inclusiv riscul de accidente persoane şi deteriorarea bagajelor. Ambele poliţe de asigurare erau valabile la momentul producerii evenimentului.

Sursa citată nu precizează valoarea despăgubirilor la care au dreptul beneficiarii poliţei CASCO.

Omniasig VIG este una dintre cele mai mari companii de asigurări din România şi face parte din grupul austriac VIG, care controlează pe piaţa locală şi companiile Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat, duminică, într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 18 morţi şi 29 de răniţi. Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegrului.

Circuitul a fost organizat de agenţia de turism Mareea Travel, iar transportator a fost firma Gregory Tour.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO