Bănci și Asigurări

Primii zece asigurători au concediat 1.400 de angajaţi într-un an

Primii zece asigurători au concediat 1.400 de angajaţi într-un an
26.07.2010, 23:10 43

Cele mai mari zece companii de asigurări şi-au redus numărul deangajaţi cu 1.400 de persoane în cursul anului 2009, adică 10% dintotal, în încercarea de a mai reduce din costuri odată cu scădereaafacerilor.
Primele brute subscrise (indicatorul care arată volumul afacerilorunei companii de asigurări) de primii zece asigurători de pe piaţalocală s-au redus cu 4% anul trecut, până la 7,2 miliarde de lei(1,7 miliarde de euro), dar numărul angajaţilor a scăzut mai mult,cu 10%: de la 14.660 în 2008 la 13.260 la sfârşitul anului trecut.2009 a fost primul an în care asigurătorii au făcut restructurărimasive, unii renunţând chiar şi la jumătate din angajaţi, potrivitdatelor publicate de companii şi celor furnizate de OficiulNaţional al Registrului Comerţului.
"Este prima dată când asigurătorii trec la restructurăriimportante, 10% este un procent mare. Atunci când îţi scadebusinessul, îţi dai seama că eşti supradimensionat", spune BogdanAndriescu, preşedintele UNSICAR (asociaţia profesională abrokerilor de asigurări). Anul trecut asigurătorii au înregistratpentru prima dată scăderi, după ce o perioadă lungă de timp au avutcreşteri de două cifre ale afacerilor. Totuşi, în unele cazuriangajaţii nu s-au despărţit definitiv de compania de asigurări, ciau trecut de la statutul de angajat cu carte de muncă la cel deagent cu contract de comsion. În acest fel, angajatorii îşi reduccheltuielile deoarece nu mai plătesc salarii fixe, ci comisioane înfuncţie de numărul de poliţe vândute. "Unele societăţi din top zeceşi-au transformat o parte din angajaţi în agenţi. Nu mai au cartede muncă, dar tot lucrează pentru compania respectivă. Acest lucruîi ajută la scăderea costurilor, deoarece agenţii primesccomisioane pe baza unui contract de asigurare. De asemenea,asigurătorul evită astfel o parte din taxele salariale şi îşireduce cheltuielile administrative", afirmă Cristian Fugaciu,directorul general al Marsh România, unul dintre cei mai maribrokeri de asigurări de pe piaţa locală.

Cea mai mare restructurare, la Ardaf
Aproape jumătate din angajaţii care au dispărut de pe statele deplată ale asigurătorilor sunt de la Ardaf, care anul trecut şi-aredus numărul de angajaţi de la 1.400 la 760. O parte din aceştiaau devenit agenţi ai companiei doar cu contract de comision, fărăcarte de muncă. Compania a trecut printr-o restructurare masivă şise aşteaptă să obţină profit anul acesta, după ce în ultimii patruani a înregistrat pierderi totale de peste 120 de milioane de euro.Printre companiile de asigurări din top zece care şi-au redusnumărul de angajaţi se mai numără Asirom (de la 2.170 în 2008 la1.820 în 2009), Groupama, Omniasig, BCR Asigurări şi Generali."Cred că procesele de restructurare din companiile de asigurări vorcontinua şi anul acesta. Vor începe tot mai mulţi să îşi transfereangajaţii în poziţii de agenţi sau brokeri", explică Andriescu dela UNSICAR. De altfel, în ultimul an şi jumătate numărul firmelorde brokeraj în asigurări a urcat semnificativ, mult mai rapid decâtîn anii trecuţi. Dacă la sfârşitul lui 2008 funcţionau 403 firme debrokeraj, în prezent numărul acestora se ridică la 550, potrivitdatelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Sunt însă şi patru companii în top zece care au angajat în total142 de persoane în cursul anului trecut: Uniqa (92 de persoane),Astra (46), Allianz-Ţiriac (3) şi ING Asigurări (1).
Salariul net al angajaţilor din industria asigurărilor şi cea deadministrare a fondurilor de pensii private a ajuns la 2.642 de leinet în mai anul acesta, cu 17% peste nivelul din luna mai a anuluitrecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Faţă de luna aprilie din acest an, salariul net din asigurări ascăzut cu 8%. Angajaţii din asigurări câştigă aproape dublu faţă demedia pe economie, salariile lor fiind cu 85% peste salariul mediunet la nivelul ţării, de 1.428 de lei în luna mai.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO