Bănci și Asigurări

Radu, UniCredit: Abia de anul viitor vom vedea fuziuni şi achiziţii în sectorul bancar

 Radu, UniCredit: Abia de anul viitor vom vedea fuziuni şi achiziţii în sectorul bancar

Autor: Ciprian Valentin Botea

28.03.2012, 14:36 834

Economia românească nu poate susţine un număr de 40 de bănci universale având în vedere că ritmul de creştere a încetinit semnificativ faţă de perioada dinaintea crizei, astfel că ar trebui să începem să vedem condolidări prin fuziuni şi achiziţii, dar şi bănci care se vor specializa pe anumite nişe, consideră Răsvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank.

"În acest moment, cei care vor să vândă au încă în minte preţuri mari şi nu prea se găsesc cumpărători. Am putea asista la o accelerare a activităţii pe acest sector începând de anul viitor, fiind necesară o anumită perioadă de timp pentru pregătirea strategiilor."

Şeful UniCredit Ţiriac afirmă că banca pe care o conduce va rămâne în continuare o bancă universală, iar pe termen scurt afacerile vor fi concentrate preponderent în zona companiilor. UniCredit vizează însă şi creşterea pe segmentul de retail, dar mai vizbil după reluarea creşterii economice.

Dezvoltarea afacerilor locale ale UniCredit se va face în primul rând pe cale organică. "Noi nu am exclus niciodată o achiziţie, dar prioritatea este creşterea organică. În acest moment nu studiem nicio oportunitate de achiziţie", a mai spus Radu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO