Bănci și Asigurări

Trader: Euro nu va depăşi 4,6 lei dacă se găseşte o soluţie rapidă la criza politică

Trader: Euro nu va depăşi 4,6 lei dacă se găseşte o...

Autor: Mona Scarisoreanu

15.06.2017, 14:36 109

Situaţia politică incertă de pe plan intern, dar şi conjunctura externă nefavorabilă a deprecizat leul faţă de euro şi dolarul american, iar tendinţa este în continuare de depreciere, spune Claudiu Cazacu, analist şef XTB România.

“Cursul euro- leu era pe un trend ascendent de câteva luni. Însă situaţia recentă pare să fi favorizat o accelerare a deprecierii leului. Astăzi avem 4,59 de lei pentru un euro şi ne apropiem de 4,6 lei. Cred că incertitudinea legată de situaţia politică din România a avut un rol în această privinţă. În acelaşi timp este o conjunctură internaţională nefericită. Şi cred că împreună au condus la această mişcare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Claudiu Cazacu.

Acesta arată că în plan extern am văzut nişte ajustări ale pieţelor de capital, iar ieri, Rezerva Federală a schiţat un plan de a absorbi din lichiditate pe care a creat-o după criză. “Nu s-a precizat când va fi pus în aplicare planul, dar au fost detaliaţi paşii şi ar începe cu 10 miliarde de dolari pe lună, care vor fi extrase. Efectul este de apreciere a dolarului. În Europa se injectează bani în continuare, în SUA vorbim despre o retragere”, spune reprezentantul XTB România.

Pe de altă parte, Cazacu explică că, tot pe plan internaţional, există o anchetă care a fost lărgită şi care îl include şi pe Donald Trump privind o posibilă obstrucţionare a justiţiei.

“Nu vorbim de un mediu prielnic pentru monede care sunt percepute a fi mai riscante, aşa cum este leul. Monedele din regiunea noastră şi leul beneficiază când vremurile sunt liniştite şi când investitorii vor un randament mai bun faţă de euro, de exemplu. Pare că este vorba despre o dublă acţiune, cea de pe plan intern şi extern, care au pus presiune pe leu. Tendinţa actuală este de depreciere a leului atât faţă de euro, cât şi de dolarul american şi riscul pe termen scurt este de alunecare. Dacă vom avea un răspuns rapid la nesiguranţa politică e posibil să avem un impact pe termen scurt favorabil leului şi se evită riscul depăşirii nivelului de 4,6”, este de părere Cazacu.

Acesta spune că, pe termen de câteva luni de zile contează atât factorii interni, cât şi cei externi, şi vor exista în continuare riscuri de depreciere a leului. Dar, dacă situaţia politică internă este stabilă, panta va fi foarte lentă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO