Bănci și Asigurări

Treichl a găsit alt expat pentru conducerea BCR

Treichl a găsit alt expat pentru conducerea BCR

Autor: Razvan Voican

10.01.2012, 11:44 4770

Britanicul Dominic Bruynseels, 52 de ani, care conduce BCR din vara lui 2008, ar urma să-şi încheie socotelile cu austriecii de la Erste şi să părăsească cea mai mare bancă de pe piaţă până la sfârşitul trimestrului I, afirmă surse bancare.

Andreas Treichl, CEO al Erste Group, s-a hotărât asupra unui alt expat care să preia funcţia de preşedinte executiv al BCR, varianta aleasă fiind cunoscută deocamdată într-un cerc restrâns.

De asemenea, mai este varianta ca Martin Skopek, a cărui revenire în România pe postul de vice pre şedinte pe retail a fost deja anunţată pentru sfârşitul lunii martie, să fi fost de fapt pregătit pentru a prelua postul de CEO al BCR la o dată care depinde de discuţiile cu Dominic Bruynseels privind con diţiile de încheiere a mandatului care teoretic ar dura până în vară. Ca şi în 2008, austriecii au încercat în prealabil să scaneze piaţa pentru a găsi un bancher român care să conducă BCR, însă chiar dacă au întocmit şi o listă scurtă, nu au găsit profilul dorit ori cei contactaţi ar fi declinat interesul pentru această poziţie.

Cert este că de mai multe luni pe piaţă circulă zvonuri privind plecarea lui Bruynseels.

Oficial, austriecii nu au făcut decât să anunţe prelungirea cu doi ani şi jumătate a mandatului lui Wolfgang Schoiswohl pe postul de vicepreşedinte pe corporate şi trezorerie, fără nicio referire la situaţ ia lui Bruynseels.

Erste tocmai a adus 100 mil. euro pentru a consolida capitalul BCR în contextul pierderilor înregistrate în T3, iar Treichl încearcă să imprime un suflu nou băncii afectate de recesiunea prelungită. Din toamna trecută bancherul austriac care a plătit 3,75 mld. euro pe BCR a intrat sub reflectorul investitorilor, al supraveghetorilor şi al politicienilor austrieci după ce Erste a raportat pierderi de aproape 1 mld. euro la nouă luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO