Bănci și Asigurări

UniCredit vrea să se mute în noul sediu central în primul trimestru al anului viitor

UniCredit vrea să se mute în noul sediu central în primul trimestru al anului viitor

Noul sediu, situat în apropierea World Trade Center, va avea 15 etaje şi va fi construit de firma Bog’Art a lui Raul Doicescu.

Autor: Razvan Voican

14.06.2011, 23:46 2448

Centrala UniCredit Ţiriac Bank, controlată de italienii de laUniCredit Group, urmează să se mute într-o clădire nouă de 15 etajesituată pe Bulevardul Expoziţiei, în apropierea World Trade Center,în primul trimestru al anu­lui viitor.

"Investiţia este în curs, lucrările decurg conform graficului,aşa încât mă aştept ca mutarea să aibă loc la sfârşitultrimestrului I din 2012", afirmă Răsvan Radu, preşedintele executival băncii.

După cum arată lucrările la faţa locului, până acum a fostridicată structura pentru şase etaje. Înălţimea maximă aprobată aclădirii este de 70 de metri. Clădirea va avea parcare subterană petrei etaje, iar întreaga structură va fi îmbrăcată în sticlă.Proiectul a fost dese­nat de biroul de arhitectură Westfourth, carea desenat o bună parte din clădirile de birouri construite înBucureşti în ultimii ani.

UniCredit a luat decizia construirii unui sediu central nou anultrecut, în condiţiile în care activităţile centralei băncii suntîmpărţite în cinci sedii, ceea ce afectează indicatorii deeficienţă.

Construcţia este realizată de firma Bog'Art, controlată de omulde afaceri Raul Doicescu. Aceasta a cumpărat terenul necesar şi vaînchiria clădirea băncii UniCredit, care finanţează proiectul.

Valoarea investiţiei în clădire ar putea fi cuprinsă între 20 şi30 de milioane de euro.

În prezent, sediul principal este în zona Şoseaua Nordului, undese află top-managementul, însă departamentul IT, de exemplu, arămas în Charles de Gaulle Plaza, în timp ce alte activităţifuncţionează în sediile fostei Bănci Ţiriac din Nerva Traian,respectiv de pe strada Maria Rosetti.

Banca plăteşte chirii foarte diferite pentru locaţiile amintite,iar suprafeţele sunt folosite ineficient, astfel că s-a impusdecizia concentrării într-un sediu central unic.

În contextul crizei economice internaţionale, grupul italianUniCredit a hotărât ca pe toate pieţele pe care operează să fieaplicate planuri de eficientizare şi optimizare a spaţiilorfolosite astfel încât să rezulte o reducere a suprafeţeitotale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO