Bănci și Asigurări

Vestea proastă a zilei: deficitul balanţei de plăţi a ajuns la 2,5 miliarde de euro la 6 luni, cu 2,2 mld. euro mai mult decât în S1 2015 din cauza importurilor

Vestea proastă a zilei: deficitul balanţei de plăţi a...

Autor: Roxana Rosu

12.08.2016, 12:45 759

Deficitul balanţei de plăţi a României a crescut spectaculos în primele şase luni ale anului din cauza creşterii consumului, care a dus la o accelerare a importurilor. La S1 2016, deficitul contului curent al balanţei de plăţi a avut un minus de 2,507 miliarde euro faţă de 374 mil. euro în S1 2015. 

Ca structură, balanţa bunurilor a raportat un deficit de 4 miliarde euro, cu 1,1 mld euro peste nivelul din primul semestru al anului trecut, în timp ce balanţa veniturilor primare a consemnat un deficit de 2,9 miliarde euro, în creştere cu 1,06 miliarde euro.

În acelaşi timp, balanţa serviciilor a avut un excedent de 3,3 miliarde euro, majorat cu 119 milioane euro, iar cea a veniturilor secundare a înregistrat un excedent de 1,16 miliarde euro, mai mic cu 71 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat în primele şase luni 2,03 miliarde euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1,56 miliarde euro, iar creditele  intragrup au înregistrat valoarea netă de 475 milioane euro. 

Datoria externă pe termen lung a însumat 68,9 miliarde euro la 30 iunie 2016 (78,1% din total datorie externă), în scădere cu 2,5% faţă de 31 decembrie 2015.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la finele lunii iunie nivelul de 19,34 miliarde euro (21,9% din total datorie externă), nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2015. 

În perioada ianuarie - iunie, datoria externă totală a scăzut cu 1,77 miliarde euro. În structură, datoria negarantată public a scăzut cu 1,25 miliarde euro, datoria autorităţii monetare s-a redus cu 320 milioane euro şi datoria publică a scăzut cu 208 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 30,5% în perioada ianuarie - iunie 2016, comparativ cu 35% în anul 2015. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost 6,3 luni la 30 iunie 2016, comparativ cu 6,4 luni la 31 decembrie 2015.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2016 a fost de 101,3 la sută, comparativ cu 99,5 la sută la 31 decembrie 2015

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO