Bănci și Asigurări

VIG: Vom continua să ne restrângem businessul din România

VIG: Vom continua să ne restrângem businessul din România

Autor: Anelis Baciu

26.08.2014, 19:01 1249

Grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), care controlează companiile locale Omniasig, Asirom şi BCR Viaţă, va continua să-şi reducă volumul subscrierilor din piaţa românească de asigurări, în special pe segmentul poliţelor auto, potrivit unui document publicat de grup la Viena.

România se află astfel alături de Italia pe lista ţărilor în care asigurătorul austriac intenţionează să încetinească ritmul afacerilor.

De altfel, austriecii se plâng în fiecare raport pe care îl emit de condiţiile dificile din piaţa locală de asigurări, de competiţia acerbă pe preţ, de preţuri de dumping pe şi daune mari pe RCA.

VIG şi-a redus cu mai bine de jumătate expunerea pe România în ultimii patru ani, iar dacă în prima jumătate din 2010 primele subscrise totalizau 360 milioane de euro, în primul semestru al acestui an acestea au ajuns să reprezinte numai 165 milioane de euro.

În 2005 la intrarea pe piaţa din România austriecii vedeau oportunităţi semnificative de creştere dat fiind gradul redus de pentrare al asigurărilor în PIB. După scăderi de la un an la altul însă aşteptările de la industria locală de asigurări s-au mai temperat, vedete fiind acum Ţările Baltice, Polonia sau Turcia.

„Ţările Baltice, Polonia şi Turcia, chiar şi România sunt printre ţările pentru care estimările indică rate de creştere peste medie în următorii doi ani”, mai scrie în raportul VIG.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO