Buget 2012

Radioul Public se lăfăie în bani, pentru anul viitor are 159 de milioane de lei

Autor: Madalina Cerban, Laura Mitran

05.12.2011, 17:15 133

Comisiile de cultură ale Parlamentului au aprobat, luni, bugetul solicitat de Radioul Public pentru a-şi desfăşura activitatea în 2012, respectiv 159.133.000 lei, cu 12,89% mai puţin decât bugetul instituţiei pe anul în curs.

Bugetul Radioului Public pe 2012 a fost aprobat de comisiile reunite de cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 16 voturi "pentru", 6 voturi "împotrivă" şi o "abţinere".

Prezent la şedinţa comisiilor de cultură ale Parlamentului, Demeter Andras, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), a spus că, la fel ca în ultimii ani,

Radioul Public ar putea să fie afectat de insuficienţa fondurilor prevăzute de la bugetul de stat.

"Întotdeauna, în ultimii ani, am pornit cu handicapul unui deficit financiar din execuţia precedentă. Primele luni ale anului întotdeauna însemnau practic plata acestor creanţe. Am încercat, pe parcursul anului în curs, să clarificăm aceste raporturi de prestări de servicii până la urmă, inclusiv în privinţa tarifelor, şi am repurtat un anumit grad de succes. Vom continua aceste demersuri. Ne-am decis, la nivelul conducerii Radiodifuziunii, să schimbăm tactica şi orice creanţă moştenită din exerciţiul pe 2011 să rămână pe post de creanţă, pentru că altfel riscăm ca acest bulgăre de zăpadă să fie tot timpul înaintea noastră şi nu vom ieşi niciodată din acest impas. Eu ştiu că, în prezent, nici comisiile dumneavoastră nu au alte pârghii, dar am ţinut neapărat să se consemnze acest lucru, că şi pentru cifrele din 2012 suntem vizaţi de această insuficienţă a fondurilor prevăzute", a spus Demeter Andras.

Totodată, el i-a asigurat pe membrii comisiilor de cultură reunite că măsurile luate de managementul SRR vor ajuta la păstrarea echilibrului financiar al instituţiei în 2012.

În şedinţă, deputatul PSD Mădălin Voicu a declarat că Radioul Public are o poziţie mult mai bună şi mai consolidată decât Televiziunea Publică.

Totodată, mai mulţi parlamentari din comisiile de cultură au lăudat iniţiativa Societăţii Române de Radiodifuziune de a lansa un post de radio românesc în Republica Moldova. În mod concret, Radio Chişinău a fost lansat de SRR pe 1 decembrie.

Potrivit proiectului de buget al SRR pe 2012, Radioul Public a obţinut de la bugetul de stat o sumă pe anul viitor de 159.133.000 de lei, cu 12,89% mai puţin decât bugetul instituţiei pe anul în curs, care este de 182.671.000 de lei.

Banii SRR de la bugetul de stat reprezintă 47,84% din bugetul Radioului Public, restul de 52,16% reprezentând veniturile proprii ale instituţiei. Potrivit legii 41 din 1994, veniturile proprii ale SRR provin din: taxa radio, sume încasate din publicitate, sume incasate din amenzi pentru neplata în termen a taxei radio etc.

Radioul Public are ca priorităţi pe termen mediu: continuarea dezvoltării organizaţionale şi consolidarea instituţională a SRR ca serviciu public modern; menţinerea Radio România în poziţia de lider de audienţă (market share cumulat de 39-40% la nivel naţional şi 26-27% la nivel urban); continuarea dezvoltării ofertei de produse ale SRR (lansarea de produse noi on air: Radio România Junior - post dedicat tinerilor); dezvoltarea tehnologică a instituţiei (îmbunătăţirea calităţii sunetului, continuarea procesului de digitalizare a producţiei şi emisiei programelor radio, asigurarea suportului tehnic pentru digitalizarea arhivei SRR).

Societatea Română de Radiodifuziune deţine în prezent posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Antena Satelor, Radio3Net, Radio Bucureşti, peste 10 staţii regionale şi locale şi Radio Chişinău. Acestora li se adaugă postul online pentru copii Kids Radio şi agenţia de presă Rador.

Societatea Română de Radiodifuziune a finalizat anul financiar 2010 cu un profit net de 334.454 de lei, în condiţiile în care, anul trecut, instituţia a avut venituri totale de 400,5 milioane de lei. SRR a încheiat şi anul 2009 cu un profit de 448.980 de lei, după ce, în anul 2008, Radioul Public a avut un profit de 258.065 de lei, iar în 2007 instituţia a avut un excedent de 87.961 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO