Acţiunile Erste Bank au scăzut cu aproape 5%, într-o piaţă în declin uşor

23 sep 2014 Autor: Marius Oncu

Acţiunile băncii austriece Erste (EBS) au scăzut marţi cu aproape 5% şi au generat cel mai ridicat rulaj din piaţa principală, cu o valoare totală a tranzacţiilor de câteva ori mai ridicată faţă de o şedinţă obişnuită, într-o bursă în declin cu 0,4%.

Indicii BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide 10 acţiuni, au încheiat şedinţa pe minus cu 0,4%, nivel la care se aflau şi la mijlocul şedinţei. BET Plus include cele mai lichide 37 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni în valoare de 36,7 milioane de lei (8,33 milioane de euro), sub rulajele consemnate pe bursa de la Bucureşti în şedinţele de săptămâna trecută.

Acţiunile Electrica (EL) nu au revenit marţi la tranzacţionare nici marţi, după ce au fost suspendate luni pentru desfăşurarea AGA, în timp ce titlurile Fondul Proprietatea (FP) au fost suspendate în prima jumătate a zilei pentru adunarea acţionarilor. Cele două companii au acoperit o mare parte din lichiditatea bursei din săptămâna anterioară, când au atins şi noi maxime.

Cea mai lichidă acţiune a fost BRD - Groupe Societe Generale (BRD), cu 9,4 milioane de lei, din care 9,3 milioane de lei prin patru transferuri pe segmentul deal. BRD a închis în stagnare faţă de luni.

BET NG, indicele sectorului energetic, a scăzut cu 0,3%, la fel ca BET FI, compus din SIF-uri şi Fondul Proprietatea.

Tranzacţiile cu acţiuni Erste Bank s-au ridicat la 5,64 milioane de lei şi au avut astfel cel mai ridicat rulaj din piaţa principală.

Pentru Erste, ordinele de vânzare au fost introduse încă din deschidere, investitorii reacţionând la un anunţ postat luni seara de Raiffeisen Bank International, cu indicaţii privind pierderile estimate din operaţiunile derulate în Ucraina şi Ungaria. Acţiunile Raiffeisen au scăzut cu până la 13%.

Situaţia din Ucraina este principalul motiv pentru o revizuire a estimării privind provizioanele Raiffeisen de la 1,3-1,4 miliarde de euro la 1,5-1,7 miliarde de euro, în timp ce în Ungaria banca se aşteaptă la costuri totale de 240 de milioane de euro din cauza unui program guvernamental prin care băncile sunt obligate să acorde clienţilor concesii la împrumuturi despre care executivul consideră că au fost acordate în termeni incorecţi.

Erste este expusă, de asemenea, la piaţa din Ungaria, udne are o prezenţă importantă.

O lichiditate mai ridicată au înregistrat şi acţiunile Banca Transilvania (TLV), cu schimburi în piaţa principală în valoare de 4,68 milioane de lei, la care se adaugă un transfger deal de 697.700 lei. Acţinule instituţiei financiare au închis în scădere cu 1,5%.

În piaţa deal au mai fost încheiate transferuri cu titluri Transgaz (TGN), de 852.000 lei, şi Natura Quattuor Energia Holdings (SCPS), de 291.000.

Acţiunile Fondul Proprietatea au revenit pe bursă în a doua parte a zilei şi au închis în declin cu 0,3%, pe tranzacţii în valoare de 3 milioane de lei.

Indicele extins BET XT a scăzut cu 0,5%, iar BET BK a coborât cu 0,8%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În Europa de Vest, principalele acţiuni au înregistrat cel mai puternic declin din şase săptămâni, în contextul îngrijorării investitorilor că înăsprirea reglementărilor fiscale în Statele Unite ar putea reduce atractivitatea pentru preluare a companiilor din domeniul farmaceutic, în timp ce creşterea industriei prelucrătoare din zona euro a încetinit.

Pe marile burse europene, indicele FTSE 100 (Londra) a scăzut cu 1,3%, CAC 40 (Paris) a coborât cu 1,8%, iar DAX cu 1,4%.

În Europa Centrală, indicele PX (Praga) a scăzut cu 1,1%, BUX (Budapesta) a consemnat un declin de 1,4%, iar WIG20 (Varşovia) a închis pe minus cu 1,2%.

 

Cuvinte cheie:
BURSĂ
, ÎNCHIDERE
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide