Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile OMV Petrom acoperă 80% din tranzacţiile de la BVB, într-o piaţă în stagnare

Autor: Monica Juganaru - Mediafax

22.02.2012, 11:31 240

Bursa de la Bucureşti era în stagnare după primele transferuri de miercuri, într-o piaţă dominată de schimburile cu acţiunile OMV Petrom (SNP), care au atins cel mai ridicat preţ din luna iulie 2011, după ce grupul a anunţat pentru anul trecut un profit record de 887 milioane de euro.

Rulajul de pe segmentul acţiunilor este de două milioane de lei (472.000 euro), iat acţiunile Petrom acoperă aproape 80% din piaţă.

Acţiunile companiei petroliere au atins un maxim de 0,4015 lei în primele minute după deschiderea pieţei, cel mai ridicat nivel de după 8 iulie 2011, când preţul s-a plasat la 0,417 lei.

Grupul Petrom a înregistrat anul trecut un profit record în creştere cu 72%, la 3,759 miliarde lei (887 milioane euro), cel mai mare câştig înregistrat vreodată de o companie din România, şi vânzări record de 22,61 miliarde lei (5,3 miliarde euro).

Ulterior, cotaţia Petrom a început să scadă treptat, iar cel mai recent schimb s-a realizat la 0,39 lei, în stagnare faţă de marţi.

Cele mai lichide zece acţiuni plasează indicele BET cu 0,24% sub nivelul de miercuri, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, este în coborâre cu 0,11%.

Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) poziţionează indicele BET-FI cu 0,24% sub nivelul de marţi.

Astfel, indicele extins al Bursei, BET-XT, este în stagnare. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO