Burse - Fonduri mutuale

Aerostar vrea să acorde dividende mai mari cu 10%, de 2,1 milioane de euro

Foto Aerostar

Foto Aerostar

Autor: Stefan Musgociu

25.03.2013, 00:07 1145

Conducerea producătorului de avioane Aerostar Bacău (ARS) le va propune acţionarilor în următoarea adunare generală distribuirea unor dividende în valoare cumulată de 9,2 milioane lei (2,1 milioane de euro), în creştere cu aproape 10%.

Valoarea dividendelor propuse reprezintă 60% din profitul preliminat de anul trecut, de 15,1 milioane de lei (2,6 milioane de euro). Gradul de distribuire a dividendelor este ceva mai redus faţă de anii trecuţi, când compania a acordat circa 73% din profit pentru dividende.

Anul trecut câştigul obţinut de Aerostar a urcat cu 33%, în condiţiile în care veniturile din exploatare au crescut cu 28%, la 206,2 milioane de lei (46,3 milioane de euro). Rezultatele în creştere ale Aerostar s-au datorat orientării companiei spre segmentul destinat transportului de pasageri. În schimb, comenzile din sectorul de apărare, care aduceau în trecut cele mai mari venituri pentru Aerostar, au continuat să scadă.

Valoarea brută a dividendului este de 0,079 lei/acţiune, faţă de un nivel de 0,072 lei/titlu în 2011. Raportat la cel mai recent preţ de la bursă al acţiunilor Aerostar, de 1,598 lei, randamentul dividendului brut este de aproape 5%.

Bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de acţionari la finele anului trecut prevede o cifră de afaceri de 210 milioane lei şi un profit brut de 19 milioane lei.

Pentru acest an, compania a programat investiţii de 25,7 milioane lei, cu 19% peste cele estimate pentru anul trecut, de 21,6 milioane lei. În luna iulie a anului trecut, compania a informat investitorii că a câştigat un contract de 18,5 milioane dolari pentru lucrări de reparaţii capitale ale unor avioane, pe o durată de doi ani..

Potrivit celor mai recente raportări, Iarom Bucureşti, fosta Centrală Naţională a Industriei Aeronautice din România, deţine 71,09% din acţiunile Aerostar, iar SIF Moldova (SIF2) are 12,46%.

Cel mai recent transfer cu acţiunile Aerostar a fost realizat în şedinţa bursieră de miercuri, când preţul a crescut cu 0,19%, la 1,598 lei.

La această cotaţie, Aerostar are o capitalizare de peste 187 milioane lei (42,3 milioane euro).

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO