Burse - Fonduri mutuale

AIPC: Modificarea dreptului de preferinţă ar putea duce la abuzuri ca în anii ’90

AIPC: Modificarea dreptului de preferinţă ar putea duce...

Autor: Roxana Pricop

19.12.2014, 00:05 361
Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) a trimis o scrisoare Ministerului Finanţelor Publice prin care cere să renunţe la modificările propuse în proiectul de ordonanţă de urgenţă cu privire la articolul 240 din Legea nr. 297/2004 a pieţei de capital.

Asociaţia argumentează că, prin realizarea aporturilor în natură la capitalul social al societăţilor listate în condiţii mai puţin restrictive decât în prezent există riscul de a se reveni la o practică abuzivă a acţionarilor majoritari din anii ’90 când aveau loc diluări ale acţionarilor minoritari, realizate de acţionari majoritari prin intermediul unor aporturi în natură realizate fără acordarea dreptului de preferinţă către acţionarii minoritari.

Mai exact, proiectul de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Finanţelor spune că atunci când au loc majorări de capital social prin aport în numerar, ridicarea dreptului de preferinţă al acţionarilor de a subscrie noile acţiuni trebuie să fie hotărâtă în adunarea generală extraordinară a acţionarilor, la care participă acţionari reprezentând cel puţin 3/4 din capitalul social subscris, şi cu votul acţionarilor care deţin cel puţin 2/3 din drepturile de vot. În textul original al Legii 297/2004, ar­ticolul 240 stabileşte că majorările de capital social prin aport în natură trebuie să fie aprobate de AGEA, la care participă cel puţin 3/4 din numărul titularilor capitalului social şi cu votul acţionarilor ce deţin cel puţin 75% din drepturile de vot.

Astfel dacă acum acţionarul majoritar cu 75% al unei companii vrea să aducă un teren la capitalul social, acesta trebuie să strângă o prezenţă în AGEA a 75% din numărul de acţionari.

Restul de 25% din capital poate fi deţinut de 100 de acţionari minoritari, însă dacă la AGEA nu se prezintă 75% dintre aceştia, atunci acţionarul majoritar nu poate majora capitalul. În proiectul de OUG, acţionarul care deţine 75% din capital ar putea lua singur decizia de majorare pentru că textul spune că este necesară o prezenţă de 75% din capitalul social.

„Dorim să vă aducem la cunoştinţă că AIPC are deja cunoştinţă de existenţa unor acţionari care, în măsura în care proiectul de OUG va fi adoptat în actuala formă, intenţionează să abuzeze de posibilităţile oferite de modificarea art. 240 din Legea nr. 297/2004 şi să procedeze la diluarea abuzivă a participaţiilor acţionarilor minoritari. Ca în toate ocaziile în care drepturile acţionarilor minoritari au fost încălcate, AIPC se va implica în mod activ în susţinerea drepturilor acestora“, mai scrie asociaţia în scrisoarea adresată ministerului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO