Burse - Fonduri mutuale

Analiştii: E greu de spus de ce bursa nu creşte mai puternic

Analiştii: E greu de spus de ce bursa nu creşte mai puternic

Autor: Stefan Musgociu

15.05.2011, 23:45 1335

Analiştii spun că aşteptările investitorilorlegate de ieşirea economiei din recesiune erau deja incluse înpreţ, iar din acest motiv confirmarea estimărilor iniţiale nu aadus modificări consistente în piaţă şi se aşteaptă ca trendulascendent să se menţină.

"Având în vedere că în ultima perioadă nu au apărut datefundamentale negative care să perturbe încrederea în economie, estegreu de spus de ce bursa nu înregistrează creşteri mai susţinute înaceastă perioadă. Cu toate acestea, stăm uşor mai bine încomparaţie cu bursele europene, indicele general al pieţei, BET-C,având o apreciere cu 7,84% faţă de începutul anului, în comparaţiecu Eurostoxx50 care a crescut cu 2% în acelaşi interval, şi suntemla un nivel similar cu pieţele americane, unde S&P500 aînregistrat o creştere cu 7,24%, iar Dow Jones Industrial Averagecu 9,66%", a declarat Dragoş Dărăbuţ, analist la casa de brokerajTradeville.

El crede că până la finalul anului indiciiBET şi BET-FI ar putea depăşi nivelurile din mai 2010, luna în carebursa a scăzut semnificativ şi ulterior a intrat într-o perioadăprelungită în care a consemnat variaţii şi rulajereduse.

"Acest scenariu este posibil dacă situaţiaeconomică din ţările europene îndatorate excesiv, cum sunt Grecia,Portugalia şi Spania, nu se înrăutăţeşte. Piaţa locală are mult derecuperat până să ajungă din nou la nivelurile maxime istorice,însă trebuie sa admitem că şi revenirea economiei nu esteexplozivă, ceea ce face ca nici creşterile în profitabilitate alecompaniilor să nu fie extraordinare şi, în consecinţă, niciaprecierile bursiere nu vor fi foarte mari", a mai spusDărăbuţ.

Bursa a crescut vineri cu 1,28% şi arecuperat o parte din corecţia de 2,4% din precedentele patruşedinţe, după publicarea datelor privind creşterea economică înprimul trimestru.

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% înprimul trimestru, faţă de ultimelele trei luni ale anului trecut.Acesta a fost al doilea trimestru consecutiv de creştere, astfel căRomânia a ieşit tehnic din recesiune după doi ani şi jumătate,potrivit primelor estimări anunţate vineri de Institutul Naţionalde Statistică (INS).

Faţă de trimestrul corespunzător din 2010,PIB a urcat cu 1,6% în serie brută şi cu 0,3% în serie ajustatăsezonier.

Investitorii de la BVB au anticipat încă dejoi o corecţie mai severă a acţiunilor SIF Muntenia în şedinţa devineri, în ziua ex-dividend după care cumpărătorii nu mai potîncasa dividende aferente anului trecut. De regulă, în dataex-dividend, preţul acţiunilor scade cu o valoare apropiată dedividendul pe care îl va acorda emitentulrespectiv.

Acţiunile SIF Muntenia au scăzut vineri cu11,78% sau 0,096 lei, la 0,719 lei, iar dividendul net este deaproape 0,068 lei/titlu. Aceste acţiuni au înregistrat al doilearulaj din piaţă, de 2,6 milioane de lei.

Corecţia acţiunilor SIF Muntenia a influenţatvizibil traiectoria indicelui BET-FI, care a înregistrat o scăderede 0,58%, deşi în prima oră avansase uşor, cu0,5%.

Atenţia investitorilor a fost axată cuprecădere pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au urcat cu1,71%, la 0,534 lei, influenţate de ştirea potrivit căreia Guvernulintenţionează să eşaloneze despăgubirile în acţiuni FP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO