Burse - Fonduri mutuale

BRD Asset Management, companie de administrare a investiţiilor parte a BRD SocGen, a lansat primul său fond care promovează criterii de tip ESG

Sursa foto: BRD

Sursa foto: BRD

Autor: Eduard Ivanovici

24.07.2023, 10:27 1405

Administratorul de active BRD Asset Management, parte a grupului BRD – Groupe Société Générale, a lansat primul său fond care promovează caracteristici de mediu, sociale şi urmăreşte practici de bună guvernanţă (ESG). Prin modificările aduse BRD Global, fondul promovează caracteristici de mediu, sociale şi are în vedere ca emitenţii în care investeşte direct sau indirect să urmeze practici de bună guvernanţă, reiese dintr-un comunicat de presă.

„Modificarea adusă FDI BRD Global completează gama de produse din portofoliul BRD Asset Management S.A.I., încorporând, pe lângă criteriile financiare, şi criterii clare de mediu, sociale şi de guvernanţă, astfel încât să putem oferi clienţilor un produs care să fie interesant atât din punct de vedere investiţional, cât şi al preferinţelor legate de mediu, social şi de guvernanţă. Observăm o preocupare din ce în ce mai mare a clienţilor în ceea ce priveşte responsabilitatea faţă de mediu şi societate, iar aceste preferinţe pot fi manifestate şi în modalitatea în care plasăm banii, încurajând prin investiţiile noastre companiile responsabile”, spune Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management.

Plasamentele fondului sunt realizate preponderent pe pieţele globale de acţiuni cum ar fi Statele Unite, Europa şi Japonia. Fondul efectuează plasamentele în special prin instrumente tranzacţionabile de tip ETF (fond tranzacţionat la bursă). FDI BRD Global promovează caracteristici de mediu şi sociale şi are în vedere ca emitenţii în care investeşte direct sau indirect să urmeze practici de bună guvernanţă, însă nu are un obiectiv de investiţii durabile şi nici nu îşi propune să aibă o proporţie minimă de investiţii durabile, scriu reprezentanţii BRD.

Alocarea strategică a fondului este de 75% în acţiuni sau ETF cu expunere pe pieţele globale de acţiuni sau fonduri care investesc preponderent în acţiuni şi 25% în alte active, cum ar fi depozite şi instrumente financiare cu venit fix, precum şi alte instrumente financiare permise de legislaţia în vigoare. Prin plasamentele efectuate fondul urmăreşte să ofere clienţilor lichiditate ridicată şi diversificare.

„Ne uităm la produsele noastre din perspectiva clientului şi am adaptat continuu portofoliul de fonduri administrate şi caracteristicile lor, astfel încât acestea să vină în întâmpinarea nevoilor şi motivaţiei investitorilor. Înţelegem că ei vin către noi pentru soluţii la nevoia de randament, gestiunea riscurilor şi diversificare pe un orizont mai scurt sau mai lung de timp. Vedem însă că, din ce în ce mai mult, creşte nevoia de a aduce o contribuţie personală, de a avea un rol activ în pregătirea viitorului când vorbim de mediu şi societate, de a influenţa într-un mod pozitiv guvernanţa companiilor”, adaugă Mihaela Ungureanu, girector general adjunct, BRD Asset Management.

Fondul poate fi cumpărat în lei, euro şi dolari şi se adresează clienţilor care doresc să investească în acţiuni pe pieţele internaţionale de capital, care şi-au definit un orizont de timp de peste cinci ani, care îşi asumă riscurile prevăzute în prospectul de emisiune şi care acordă o atenţie sporită acţiunilor ce pot avea un impact în zonele de mediu şi social, conform comunicatului. Valoarea minimă de achiziţie este o unitate de fond.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO