Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti termină T1 sub nivelul de la finele anului trecut

Bursa de la Bucureşti termină T1 sub nivelul de la...

Autor: Marius Oncu

01.04.2015, 00:00 248

Bursa de la Bucureşti a închis marţi în creştere, susţinută de acţiunile Banca Transilvania (TLV), dar a terminat primul trimestru în scădere uşoară faţă de ultima şedinţă din decembrie, în timp ce pieţele europene dezvoltate au urcat puternic, ajutate de programul BCE de achiziţie de obligaţiuni.

 Indicele BET Plus, de referinţă, a crescut cu 0,2%, iar BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu 0,1% după ce luni au urcat cu 0,9%, respectiv 1%. BET Plus cuprinde cele mai lichide 34 de acţiuni din piaţă reglementată, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine. Faţă de finele anului trecut, BET Plus se află pe minus cu 0,5%, iar BET cu 0,1%. Tranzacţiile cu acţiuni au totalizat 28,96 milioane de lei (6,57 milioane de euro).

Valoarea schimburilor cu acţiuni s-a ridicat la 22,26 milioane de lei (5,1 milioane de euro) până la ora 14:00.

"Sunt câteva acţiuni care ies azi în evidenţă, iar între acestea Banca Transilvania şi Romgaz sunt în frunte. Cotaţia Banca Transilvania a crescut mai accentuat, iar titlurile Romgaz au avut o evoluţie bună în ultima perioadă, iar rulajul ridicat arată suport la nivelul actual. În cazul Băncii Transilvania, informaţiile din presa financiară au fost în general destul de pozitive. Au reuşit să prezinte într-o lumină bună achiziţia Volksbank. De asemenea, preşedintele băncii, Omer Tetik, a declarat că sunt interesaţi de noi achiziţii după finalizarea preluării Volksbank", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de operaţiuni al SSIF Estinvest, Marcel Murgoci.

Banca Transilvania vrea să progreseze cu integrarea Volksbank, iar anul viitor va fi gata pentru noi achiziţii, a spus Tetik, prezent la ZF "Top Tranzacţii".

Instituţia de credit a informat în martie că a primit autorizaţiile necesare din partea Consiliului Concurenţei şi a Băncii Naţionale a României pentru preluarea Volksbank România şi estimează că tranzacţia va fi finalizată în prima jumătate a lunii aprilie. Banca Transilvania a semnnat în luna decembrie un angajament ferm pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile Volksbank România.

Titlurile Romgaz au înregistrat cel mai ridicat rulaj, de 17,2 milioane de lei, preţul fiind la mijlocul zilei în scădere cu 0,2%. Cotaţia Romgaz se află în urcare cu 4,5% faţă de cotaţia la care a închis în urmă cu o săptămână.

Acţiunile Banca Transilvania au crescut cu 2,8%, după ce pe parcursul primei părţi a şedinţei au înregistrat un avans de până la 3,1%. Schimburile cu titlurile instituţiei de credit au totalizat aproape 600.000 de lei.

Lichiditatea acţiunilor Conpet Ploieşti (COTE) a trecut de pragul de 1 milion de lei, însă cea mai mare parte a rulajului a rezultat dintr-o operaţiune de tip deal. Astfel, valoarea transferurilor s-a situat la 2,5 milioane de lei, sumă care include un deal de 1,62 milioane de lei.

În sectorul energetic, indicele BET NG a scăzut cu 0,3%, în urma corecţiei mai multor acţiuni, după creşterile de luni. BET FI, compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea (FP), şi-a continuat evoluţia negativă, cu un declin de 0,4%. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de SIF Banat-Crişana (SIF1), cu 1,8%, şi SIF Oltenia (SIF5), cu 1,7%.

BET BK a crescut cu 0,1%, iar BET XT a urcat cu 0,2%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În Europa de Vest, principalele acţiuni se aflau în scădere la jumătatea zilei, dar se îndreptau către cel mai bun trimestru începând din 1998. Creşterea puternică din acest an a fost susţinută de intrările masive de fonduri pe bursele din zona euro, în contextul programului masiv de achiziţii de obligaţiuni lansat de Banca Centrală Europeană.

În Europa de Vest, indicele FTSE 100 (Londra) a scăzut cu 1,1%, CAC 40 (Paris) a coborât cu 0,6%, iar DAX (Frankfurt) cu 0,9%.

În Europa Centrală, bursa de la Praga a crescut cu 0,1%, în timp ce pieţele de capital de la Budapesta şi Varşovia au scăzut, cu 2,3%, respectiv 0,2%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO