Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Marile companii listate la BVB ar putea acorda dividende mai mici în 2024: pentru prima jumătate a anului 2023 acestea au avut un profit de 10,6 mld. lei, minus 37%

Bursă. Marile companii listate la BVB ar putea acorda...

Autor: Liviu Popescu

14.09.2023, 07:00 2501

Veniturile au fost de 57 mld. lei, minus 14,6% faţă de prima jumătate a lui 2022 S1/2023 a fost mai slab în principal din cauza suprataxelor plătite de Petrom şi Romgaz şi trecerii pe pierdere a Fondului Proprietatea pe fondul ajustărilor din portofoliu „Jumătate din companiile care fac parte din indicele BET au avut rezultate în creştere sau au trecut pe profit, în timp ce jumătatea cealaltă a avut profituri nete în scădere sau chiar pierderi“ Posibila suprataxare bancară, un alt risc.

Marile companii de la Bursa de Valori Bucureşti, adică cele 20 ale căror acţiuni intră în structura indicelui principal BET, ar putea fi mai reticente cu investitorii în 2024 prin politica de dividende comparativ cu cea de anul acesta în contextul în care profitabilitatea acestor emitenţi în primul semestru a scăzut cu 37% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2022.

Iar asta după ce două companii au trecut de la profit pe pierdere, iar alte opt – inclusiv Petrom, Transgaz, Romgaz –, înregistrează un rezultat net mai mic. Pe de altă parte Electrica a trecut pe profit, susţinută şi de subvenţiile acordate de stat, iar Sphera Group a vândut mai mult şi a beneficiat de un context inflaţionist.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO