Burse - Fonduri mutuale

Bursă. TeraPlast anunţă finalizarea tranzacţiei prin care a devenit acţionar majoritar la Palplast Moldova

Bursă. TeraPlast anunţă finalizarea tranzacţiei prin...

Autor: Eduard Ivanovici

12.01.2024, 18:11 1976

Producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (simbol bursier TRP) a informat piaţa de capital cu privire la semnarea actului final în cadrul achiziţiei Palplast din Călăraşi, Republica Moldova, companie care deţine două linii de producţie pentru ţevi din polietilenă de înaltă densitate, destinate reţelelor de alimentare cu apă şi gaz.

Tranzacţia s-a ridicat la 1,8 milioane de euro, din care un milion de euro aport al TeraPlast şi 800.000 de euro plătiţi către acţionarul existent. TeraPlast deţine acum 51% din totalul acţiunilor Palplast, în timp ce restul capitalului revine Fribourg Capital.

„Palplast Moldova va utiliza suma obţinută pentru diversificarea capacităţii de producţie şi extinderea platformei logistice”, reiese dintr-un raport de la BVB, unde TeraPlast înregistrează o apreciere de 11,5% a cotaţiei de la începutul anului.

Acţiunile TeraPlast, în creştere cu 7% la Bursa de Valori Bucureşti

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO