Ce se întâmplă? Fondul Proprietatea a vândut tot ce avea la Banca Transilvania şi Oil Terminal. Vinde şi din deţinerile BRD

7 dec 2017 Autor: Liviu Popescu

Fondul Proprietatea (FP), unul dintre cei mai tranzacţionaţi emitenţi de la bursa românească, şi-a lichidat în primele nouă luni deţinerile pe care le avea la Banca Transilvania (TLV) şi la Oil Terminal (OIL) şi a continuat vânzarea unor pachete mici de acţiuni la BRD, potrivit raportului trimestrial. La finele anului 2016 participaţia FP la Banca Transilvania era evaluată la 20,6 mil. lei, ceea ce înseamnă circa 8,6 milioane de acţiuni, adică 0,2% din capitalul social al instituţiei de credit.

„În perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2017, Fondul a vândut întreaga deţinere în Oil Terminal SA, Banca Transilvania SA şi în Primcom SA precum şi o parte din deţinerea în OMV Petrom SA şi BRD Groupe Societe Generale“, se arată în raportul trimestrial.

Fondul precizează în raport doar câştigurile nete obţinute de pe urma lichidării la Banca Transilvania şi Oil Terminal şi a vânzării parţiale la Oil Terminal şi nu menţionează valoarea tranzacţiei la Primcom.

Câştigurile nete obţinute de fond de pe urma tranzacţiilor de vânzare la Banca Transilvania, Oil Terminal şi BRD se ridică la 38,3 milioane de lei, potrivit fondului.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.12.2017

 

Cuvinte cheie:
fondul proprietatea
, banca transilvania
, a ctiuni
, bursa
, brd
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide